Proiect salarizare: Un manager de spital va avea până la aproape 6.800 de lei, un director medical, cu 1.000 de lei mai puţin

Cele mai mari salarii de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi medico-socială vor depăşi 6.000 de lei în cazul managerilor spitalelor cu peste 400 de paturi, care vor fi remuneraţi cu până la 6.791 de lei, dar şi în cazul managerilor generali de la serviciile de ambulanţă, care vor avea până la 6.420 de lei, potrivit News.ro 
Economica.net - mie, 18 mai 2016, 11:40
Proiect salarizare: Un manager de spital va avea până la aproape 6.800 de lei, un director medical, cu 1.000 de lei mai puţin

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 stabileşte că un manager de spital cu peste 400 de paturi va avea un salariu brut de 6.069 de lei pentru gradul I şi 6.791 de lei dacă are gradul II. În cazul managerilor de spitale sub 400 de paturi, salariile de bază vor fi de 5.274 de lei, respective 6.069 de lei.

Directorul medical grad I va fi remunerat cu 5.128 de lei dacă lucrează într-un spital cu peste 400 de paturi şi cu 4.713 lei dacă este într-un spital cu sub 400 de paturi, iar pentru gradul II salariile de bază sunt de 5.737 de lei, respectiv 5.128 de lei.

Directorul general al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională va avea salariul de bază de 5.128 de lei (grad I) sau 5.737 de lei (grad II), în timp ce directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti va fi remunerat cu 4.713 lei (grad I) sau 4.848 lei (grad II), iar directorii centrelor regionale şi judeţene vor avea salarii de 4.582 lei (grad I) sau 4.713 lei (grad II).

În anexa proiectului de act normativ se mai arată că medicii în specialitatea anatomie patologică şi medicină legală care ocupă funcţia de medic şef serviciu medicină legală/anatomie patologică vor beneficia de o creştere cu cinci la sută a salariului de bază avut.

De aceeaşi majorare va mai beneficia şi personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţia de şef laborator în cadrul institutelor de medicină legală.

O creştere de 10 la sută va fi aplicată în cazul veniturilor personalului de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii în conducerea institutelor de medicină legală, dar şi a medicilor în specialitatea anatomie patologică şi medicină legală care ocupă funcţii de conducere în comitetul director al unităţilor sanitare cu paturi.

În aceeaşi anexă se mai arată că vor exista majorări ale salariului de bază, între 2,5 şi 12,5 la sută, pentru mai multe funcţii nominalizate.

Astfel, o majorare de 2,5 la sută va fi aplicată pentru şef echipă şi spălătorese cu gestiune, iar în cazul chimiştilor, biologilor, biochimiştilor şi asistenţilor medicali, creşterea va fi de cinci la sută. Cu 7,5 la sută vor fi majorate salariile de bază ale farmaciştilor şef serviciu, cu 10 la sută cele ale responsabililor de formare în rezidenţiat medicină de urgenţă, asistent medical, medic coordonator substaţie sector municipiul Bucureşti/substaţie serviciul de ambulanţă, asistent medical coordonator substaţie secrtor/substaţie serviciu ambulanţă, ambulanţierilor cu atribuţii de avizare tehnică şi asistenţilor medicali responsabili pe tură cu stacul 3 de medicamente.

Majorări de 12,5 la sută vor exista în cazul directorilor de program de rezidenţiat medicină de urgenţă, precum şi în cel al medicilor inspectori, farmaciştilor inspectori şi psihologilor inspectori din direcţiile de sănătate publică.

De asemenea, documentul mai prevede indemnizaţii de cel mult 25 la sută în cursul unei luni, din salariul de bază al funcţiei de execuţie îndeplinită, pentru activităţi prestate în afara obligaţiilor funcţiei de bază şi care nu fac parte din salariul de bază, pentru membrii comisiilor de avizare medico-legală, ai comisiilor de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă şi ai comisiilor medicale.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru a declarat, marţi, că noul proiect de ordonanţă privind salarizarea, ce a fost pus în dezbatere publică, va fi adoptat în şedinţa de Guvern din 1 iunie, adăugând că îi aşteaptă la discuţii şi pe sindicaliştii din Educaţie, care au plecat de la consultările de marţi, înainte ca întâlnirea să se încheie.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Plan european privind locuinţe la preţuri accesibile, prezentat la Bruxelles
Plan european privind locuinţe la preţuri accesibile, prezentat la Bruxelles
Comisia Europeană a abordat una dintre cele mai presante nevoi ale cetăţenilor europeni: accesul la locuinţe accesibile, durabile şi de bună calitate, prin primul "Plan european privind......
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie într-un dosar ...
ANCOM pregătește în 2026 revizuirea unor tarife de utilizare a spectrului de comunicații
ANCOM pregătește în 2026 revizuirea unor tarife de utilizare a spectrului de comunicații
ANCOM a publicat spre consultare planul său de acţiuni pentru anul 2026, document care reflectă principalele direcții ...
Premieră: Românii de la Electromontaj au finalizat instalația STATCOM la stația Sibiu Sud, care devine prima stație Transelectrica cu 5 niveluri de tensiune
Premieră: Românii de la Electromontaj au finalizat instalația STATCOM la stația Sibiu Sud, care devine prima stație ...
Grupul românesc Electromontaj a finalizat instalarea sistemului STATCOM la stația de transformare Sibiu Sud, înainte de ...