Radu Bica rămâne în arest

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Cluj Radu Bica, rămâne în arest, după ce judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins, vineri, recursurile înaintate de acesta faţă de două decizii ale Tribunalului Cluj, informează Mediafax.
Economica.net - vin, 30 dec. 2011, 10:59

La Curtea de Apel Cluj s-au judecat, vineri, recursurile înaintate de Radu Bica faţă de deciziile Tribunalului Cluj de săptămâna trecută, când judecătorii au menţinut arestul preventiv şi au respins cererea de eliberare sub control judiciar.

Avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Bica, a solicitat eliberarea din arest preventiv a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, arătând că Radu Bica a fost deja audiat în dosarul de fond, iar temeiurile care au stat la baza arestării sale nu mai există.

De cealaltă parte, procurorul DNA a arătat că ancheta ar putea fi în continuare pusă în pericol dacă Bica va fi pus în libertate.

La ieşirea din sala de judecată, Radu Bica a spus: „La mulţi ani la toată lumea!”.

Judecătorii au respins ambele recursuri ale lui Radu Bica, astfel că acesta va fi judecat în continuare în stare de arest.

Deciziile de vineri sunt definitive.

În 25 noiembrie, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie.

Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

Procesul în care fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc sunt judecaţi pentru luare, respectiv dare de mită, a început în 22 decembrie, la Tribunalul Cluj. De asemenea, magistraţii au luat în discuţie şi cererea lui Bica de eliberare sub control judiciar.

Următorul termen de judecată a fost fixat pentru 2 februarie, dată la care urmează să fie audiaţi patru martori.

Judecătorii Tribunalului Cluj au respins, în urmă cu o săptămână, cererea de eliberare sub control judiciar depusă de Radu Bica şi au constatat legalitatea măsurii arestării.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin cu aproximativ 200 de oi descoperit în orașul Alba-Iulia pune în pericol negocierile pe care România le are cu Bruxellesul pe marginea reluării exporturilor de oi și......
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din Iran
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din ...
Economia Europei dă semne neaşteptate de vitalitate, deşi conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina au scumpit energia ...
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch, cu o puternică prezență și în România, a anunțat astăzi rezultatele sale financiare pentru prima jumătate ...
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare ...