Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna aprilie. Cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna aprilie a acestui an, de la 3,1% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,21%, mărfurile alimentare cu 0,76%, iar serviciile cu 2,61%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 13 mai 2021, 10:16
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna aprilie. Cele mai mari scumpiri

„Preţurile de consum în luna aprilie 2021, comparativ cu luna martie 2021, au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 2,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021, comparativ cu luna aprilie 2020, este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) este 2,6%”, se spune în comunicatul citat de scrie Agerpres.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2021, comparativ cu luna martie 2021, este 100,42%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,2%.

Energia, uleiul şi serviciile de cosmetică s-au scumpit cel mai mult în aprilie, raportat la luna similară din 2020

Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna aprilie a acestui an comparativ cu aprilie 2020, în timp ce ieftiniri importante se regăsesc la biletele de avion, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 16,97% în martie faţă de perioada similară din 2020 şi cu 18,22% comparativ cu decembrie 2020. Raportat la luna martie 2021, preţul energiei electrice a rămas acelaşi. În aprilie 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, la capitolul mărfuri nealimentare se constată ieftiniri la gaze, cu 2,16%, şi la energie termică, cu 0,21%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 8,66%, iar tutunul şi ţigările cu 6,93%.

În cazul mărfurilor alimentare, uleiul comestibil s-a scumpit cel mai mult, cu 11,88%, în luna aprilie, raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior. În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 39,59%. Raportat la martie 2021, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 1,42%, iar ouăle s-au ieftinit cu 1,22%.

De asemenea, în aprilie 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cu 6,53%, iar cele de îngrijire medicală cu 5,27%. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în perioada menţionată cu 16,49%. Faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit serviciile de reparaţii auto, electronice şi lucrări foto, cu 0,84%, iar serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 4,74%.

„Preţurile de consum în luna aprilie 2021, comparativ cu luna martie 2021, au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 2,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021, comparativ cu luna aprilie 2020, este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) este 2,6%”, se spune în comunicat.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2021, comparativ cu luna martie 2021, este 100,42%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,2%.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La sfârşitul anului se estimează o inflaţie de 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Mutare istorică. Se schimbă liderul din curierat, o piață de miliarde de lei cu zeci de mii de angajați. Pătrășcanu, Fan Courier: Ne râcâie un pic această situație
Mutare istorică. Se schimbă liderul din curierat, o piață de miliarde de lei cu zeci de mii de angajați. Pătrășcanu, ...
Sameday ( curierul e-Mag) a anunțat anul trecut că a ajuns la un acord pentru preluarea Cargus. Dacă va fi dusă la bun sfârșit, tranzacția ar detrona liderul consacrat al pieței de......
Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea „lista rușinii” și pentru persoanele fizice cu datorii la ANAF. Cât de legală este măsura?
Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea „lista rușinii” și pentru persoanele fizice ...
Un proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune, ...
Ultima oră. SUA se pregătesc pentru intervenția în Iran. Ordin direct către miltari din mai multe baze cheie din Orientul Mijlociu. Retrageri de personal-Presă
Ultima oră. SUA se pregătesc pentru intervenția în Iran. Ordin direct către miltari din mai multe baze cheie din Orientul ...
Oficiali ai Statelor Unite ale Americii (SUA) a arătat, sub protecția anonimatului, că SUA a început să retragă personal ...
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Guvernul va stabili în şedinţa de astăzi, prin hotărâre, criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru ...