Reguli noi în Vama Veche: Muzica dată încet şi fără vânzători ambulanţi

Consilierii locali din Limanu au introdus un set de reguli stricte privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale, fiind vizate în special în staţiunile Vama Veche şi 2 Mai, unde, în acest sezon estival, muzica va fi ascultată mai încet, iar comerţul ambulant va fi interzis.
Economica.net - J, 30 mart. 2017, 10:57
Reguli noi în Vama Veche: Muzica dată încet şi fără vânzători ambulanţi

Consiliul Local al comunei Limanu a aprobat un regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţa în localitate, document care prevede un set de reguli privind procedurile de autorizare pentru activităţile desfăşurate de agenţii economici, dar şi procedurile pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Până la iniţierea acestui set de reguli, în comuna Limanu nu exista o centralizare a condiţiilor pe care ar trebui să le îndeplinească un agent economic. Acest regulament explică foarte clar care sunt obligaţiile celor care doresc să primească autorizaţii din partea noastră. Sunt gândite unitar, astfel încât, mai ales în sezonul estival, când funcţionează cele mai multe activităţi economice, să existe un reper după care să ne putem ghida, atât noi, ca şi autorităţi locale, cat şi agenţii economici”, a declarat primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.

Astfel, regulamentul prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să desfăşoare activităţi comerciale în privinţa documentaţiilor privind apartenenţa spaţiului, tipul de activitate, orarul de funcţionare, în funcţie de specificul activităţii, precum şi tipul de mobilier sau cromatica acestuia.

Ca reglementări, cu excepţia zonelor dedicate distracţiei, nivelul decibelilor este limitat la cel prevăzut de lege. „Nivelul de zgomot aprobat este de 75 dB pentru saloane fără orchestră, respectiv 90 dB pentru saloane cu orchestră în interior, 70 dB la exterior în cadrul zonei funcţionale şi 65 dB la limita zonei funcţionale”, se arată în regulament. Amplificatoarele audio – boxele – amplasate în exteriorul unităţii economice vor fi obligatoriu orientate către interiorul perimetrului unităţii, iar situaţia barurilor de pe plajă, amplificatoarele audio vor fi orientate către mare. Barurile de pe plajă au obligaţia obţinerii autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică.

Documentul mai cuprinde norme ce reglementează tot ceea ce ţine de unităţile comerciale, de la aspectul acestora, până la program şi tipul de mobilier folosit, care trebuie să fie din de lemn, fier forjat ori plastic de calitate. Cromatica acestuia va fi albastru ultramarin, albastru aquamarin, crem deschis, tonuri de brun de la deschis la închis. Mobilier rustic este acceptat numai în Vama Veche şi tot acolo orarul de funcţionare nu va fi impus, dar cu condiţia respectării normelor de zgomot.

De asemenea, în zonele publice sau cu acces public vor fi interzise activităţile care tulbură liniştea şi ordinea publică, activităţile de cerşetorie, strângere de fonduri şi alte activităţi similare. În zonele pietonale – alee, promenadă etc, este interzis comerţul de mic detaliu, cât şi comerţul de întâmpinare cu articole de plajă, jucării etc, precum şi cu legume sau fructe.

Agenţii economici care nu respectă noile reguli riscă amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei, suspendarea sau anulare autorizaţie de funcţionare. O condiţie esenţială pentru a beneficia de autorizaţie, indiferent de tipul de activitate, este încheierea unui contract cu Serviciul Comunitar de Utilităţi Publice de Interes Local Limanu.

„Nici în 2 Mai şi nici în Vama Veche nu a existat până acum un astfel de set de reguli. Este anormal ca în două dintre cele mai vizitate destinaţii de vacanţă de pe litoralul românesc să se deruleze activităţile economice într-un haos total. Desigur că acest regulament poate să sufere modificări, însă consider că se impunea adoptarea unor reguli generale. Cred că în acest mod, cei care desfăşurau activităţi comerciale la limita legislaţiei vor fi obligaţi să intre în legalitate. Este ca pe domeniul public să se desfăşoare activităţi comerciale fără niciun beneficiu pentru Primăria Limanu. Este anormal să permitem ca aceste situaţii să se perpetueze de la un sezon la altul”, a spus primarul Daniel Georgescu.

Regulamentul privind Organizarea şi Desfăşurarea Activităţilor Comerciale şi a Serviciilor de Piaţă în Comuna Limanu poate fi găsit şi descărcat de pe site-ul Primăriei Limanu.

Te-ar mai putea interesa și
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook şi alte produse, funcţionează din nou în mod normal, punând capăt unei......
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...