Revelioanele lui Traian Băsescu. Unde va petrece şeful statului noaptea dintre ani VIDEO

Muntele va fi şi de această dată opţiunea pentru Revelion a şefului statului. Traian Băsescu se află deja la Predeal, unde, ca şi anul trecut, va petrece noaptea dintre ani. Dacă, la început de mandat, Băsescu prefera băile de mulţime, treptat, marea de oameni s-a transformat în grupuri tot mai mici, pentru ca, în final, şeful statului să ajungă să-şi petreacă revelionul doar în compania politicienilor fideli.
Economica.net - vin, 30 dec. 2011, 13:38

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri seară, la Predeal, unde va petrece Revelionul.  Potrivit unor surse locale, citate de Mediafax, şeful statului a venit împreună cu soţia sa şi este cazat, ca de fiecare dată, la vila de protocol.

Şi anul trecut, preşedintele a petrecut Revelionul la Predeal, în compania unor politicieni apropiaţi.

El a declarat atunci că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar şi că a refuzat să facă acest lucru „dintre steaguri”, după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Iată însă cum au arătat Revelioanele şefului statului de-a lungul anilor.

Proaspăt ales preşedinte şi foarte popular, mai ales, în rândul bucureştenilor, Traian Băsescu a lansat în Piaţa Constituţiei moda băilor de mulţime în noaptea de Revelion şi a sticlei de şampanie aruncate în public.

Dar aplauzele prelungite pentru şeful statului au început să se rărească la sfârşitul lui 2007 şi să fie înlocuite, pe alocuri, de huiduieli.

S-a întâmplat la  31 decemebrie 2007, când discursul şefului statului despre cum trebuie să trăiască mai bine românii în ţara lor a fost întâmpinat cu huduieli.

În 2008, preşedintele a dat Piaţa Constituţiei pe una mai mică, cea a Sfatului, din Braşov. Şi aici a promis că românii o vor duce mai bine, iar criza va fi depăşită, însă a avut parte din nou de fluierături.

Un an mai târziu, nici măcar piaţa braşoveană n-a mai fost sigură pentru un Traian Băsescu din ce în ce mai huiduit. Prin urmare, mesajul de La mulţi ani! a fost transmis din mijlocul unui grup de 30-40 de persoane, la Sinaia.

Ultima noapte a anului trecut l-a găsit pe şeful statului departe de români, doar în compania politicienilor fideli, de la Emil Boc, până la Elena Udrea. Iar în loc de baia de mulţime, Băsescu a încins hora cu democrat-liberalii strânşi la Predeal, departe de huiduielile românilor care n-au uitat promisiunile prezidenţiale dintre ani.

Anul acesta, Traian Băsescu este aşteptat de Revelion tot pe Valea Prahovei.

Te-ar mai putea interesa și
Penny deschide un nou magazin în județul Prahova
Penny deschide un nou magazin în județul Prahova
Discounterul german Penny continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează un nou magazin în Drajna, județul Prahova. Odată cu această deschidere, rețeaua PENNY ajunge la 472 de......
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin cu aproximativ 200 de oi descoperit în orașul Alba-Iulia pune în pericol negocierile pe care ...
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din Iran
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din ...
Economia Europei dă semne neaşteptate de vitalitate, deşi conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina au scumpit energia ...
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch, cu o puternică prezență și în România, a anunțat astăzi rezultatele sale financiare pentru prima jumătate ...