Un român a pledat vinovat pentru participarea la apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă la adresa unor legislatori americani

Un cetățean român a pledat vinovat de participare la o îndelungată serie de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă care au vizat ani la rând legislatori americani, responsabili ai forțelor de ordine și oficiali guvernamentali, a anunțat luni Departamentul de Justiție al SUA, citat de Reuters și Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 10:17
Un român a pledat vinovat pentru participarea la apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă la adresa unor legislatori americani

Departamentul a precizat într-un comunicat că Thomasz Szabo, în vârstă de 26 de ani, care a fost extrădat în Statele Unite anul trecut, a recunoscut că a vizat peste 75 de oficiali, patru instituții religioase și mai mulți jurnaliști în campania sa de intimidare.

Potrivit autorităților, Szabo a vizat reședințe private, inclusiv casele și familiile unor înalți oficiali guvernamentali, a transmis telefonic amenințări cu bombă și a raportat la urgențe producerea de violențe sau luări de ostatici la domiciliile sau locurile de muncă ale țintelor sale, tehnică numită ‘swatting’, deoarece are ca scop desfășurarea de urgență a unui dispozitiv de poliție puternic înarmat.

Avocații lui Szabo nu au răspuns imediat solicitările de comentarii transmise pe e-mail de Reuters.

Oficialii din justiție l-au descris pe Szabo ca fiind liderul unui grup aflat la originea unei serii de alerte false către forțele de ordine din SUA, între care o amenințare din decembrie 2020 cu comiterea unui atac armat în masă la sinagogi din New York City și o amenințare din ianuarie 2021 de a detona explozibili la Capitoliul SUA și de a-l ucide pe președintele ales de atunci, Joe Biden.

Potrivit Departamentului, într-o perioadă de doar două luni membri ai bandei lui Szabo au vizat cel puțin 25 de membri ai Congresului sau membri ai familiilor acestora, șase actuali sau foști oficiali federali americani de rang înalt, ‘inclusiv mai mulți oficiali la nivel de cabinet’, cel puțin 13 oficiali federali de rang înalt din securitatea internă, actuali sau foști, inclusiv șefii mai multor agenții federale de aplicare a legii. Au mai fost luați ca țintă membri ai sistemului judiciar federal, oficiali guvernamentali la nivelul statelor americane și membri ai mass-media.

Unul dintre subordonații lui Szabo s-a lăudat în acea perioadă cu crearea unui haos masiv în Statele Unite, a menționat Departamentul Justiției.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...