România a importat în primele trei luni ale anului carne și organe comestibile în valoare de 257,35 de milioane de euro

România a importat 118.525 de tone de carne şi organe comestibile în primul trimestru din acest an, în creştere cu 7,4%, faţă de perioada similară din 2019, iar valoarea acestor importuri s-a majorat cu 43%, până la 257,35 de milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2020, 14:10
România a importat în primele trei luni ale anului carne și organe comestibile în valoare de 257,35 de milioane de euro

Pe de altă parte, exporturile de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie – martie 2020 au fost de 4,2 ori mai mici decât importurile, respectiv de numai 27.691 tone.

Valoarea exporturilor de astfel de produse a fost de 53,69 de milioane de euro, uşor în scădere faţă de perioada similară din 2019, când s-a cifrat la 54,14 milioane de euro. În primul trimestru al anului trecut, exporturile de carne şi organe comestibile au totalizat 29.386 de tone.

În acest context, deficitul în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu carne şi organe comestibile a depăşit 203,65 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, faţă de 125,37 de milioane de euro în acelaşi interval de timp din 2019.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), deficitul României în comerţul internaţional cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 440,9 milioane de euro.

În primele trei luni din 2019, deficitul înregistrat în comerţul cu produsele agroalimentare a fost de 482,83 milioane de euro.

Pe relaţia cu Uniunea Europeană, România a consemnat un deficit de 953,28 de milioane de euro în primul trimestru din acest an, însă în comerţul cu ţările extracomunitare a înregistrat un excedent de 512,37 de milioane de euro.

În 2019, perioada analizată, deficitul pe schimburile intra-comunitare a fost de 777,4 milioane de euro, în timp ce pe ţările terţe excedentul a totalizat 294,56 milioane de euro.

România a exportat, în perioada ianuarie-martie din anul acesta, 5,14 milioane de tone de produse agroalimentare, în valoare de 1,99 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2019, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi valoric, când exporturile în ţările intra şi extracomunitare au totalizat 3,83 de milioane de tone, iar încasările au depăşit de 1,61 de miliarde de euro.

Pe de altă parte, importurile de produse agroalimentare s-au cifrat la 2,62 milioane de tone în primele trei luni ale anului 2020, o cantitate pentru care s-au cheltuit mai mult de 2,43 de miliarde de euro, în timp ce în perioada similară din 2019 au fost importate 2,26 milioane de tone de alimente, valorând 2,09 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor afectați de conflictul din Iran. Conform oficialului,mcetîțenii......
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul anterior
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul ...
În 2025, costurile din aplicația de livrări Bolt Food au crescut pe tot lanțul (de la restaurante la utilizatori), iar ...
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, duminică seară, că operaţiunile ...