România a pierdut oportunitatea de a obţine 3 miliarde euro din vânzarea surplusului de certificate de emisii

România ar fi putut obţine 3 miliarde de euro din comercializarea surplusului de certificate de emisii de dioxid de carbon, însă acest drept i-a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată din cauză că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) nu a gestionat coerent acest capitol, potrivit unui raport al Curţii de Conturi elaborat în urma unui control realizat în trimestrul întâi din 2012.
Economica.net - vin, 04 dec. 2015, 10:02
România a pierdut oportunitatea de a obţine 3 miliarde euro din vânzarea surplusului de certificate de emisii

Raportul menţionează că România s-a angajat, în cadrul protocolului de la Kyoto, ca, pentru perioada 2008-2012, cantitatea de dioxid de carbon emisă anual de operatorii economici poluatori să fie mai redusă cu 8% faţă de 1990, fapt pentru care i-au fost alocate 1.279.835.099 certificate de gaze cu efect de seră. Acestea reprezintă dreptul României de a emite, în perioada 2008-2012, o cantitate de 1.279.835.099 tone de dioxid de carbon.

La data controlului, România deţinea un surplus de certificate de 515.080.892 tone de dioxid de carbon. La un preţ estimat de 6 euro pe tonă, rezultă că valoarea surplusului de certificate se ridica la 3,09 miliarde de euro.

‘La data de 27.08.2011, potrivit Deciziei finale a Comitetului de conformare al Protocolului de la Kyoto (…), României i-a fost suspendat, pe o perioadă nedeterminată, dreptul comercializării internaţionale a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, datorită lipsei valorilor unor parametri cu reprezentativitate naţională, fapt ce a condus la imposibilitatea estimării nivelelor de emisie specifice activităţilor Sectoarelor INEGES (Energie, Procese Industriale, Agricultură, Folosinţa terenurilor, Schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultură – LULUCF şi Deşeuri), prin aplicarea unor metode de calcul specifice nivelelor superioare de abordare în cazul categoriilor importante’, arată raportul Curţii de Conturi.

Experţii instituţiei menţionează că, ‘urmare a suspendării eligibilităţii României de la tranzacţionarea internaţională a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, ţara noastră a pierdut anumite oportunităţi de moment oferite de piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (interesul Japoniei, Spaniei şi Germaniei pentru achiziţionarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră)’.

Prin urmare, Curtea de Conturi precizează că, în urma controlului realizat la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, s-a constatat că nu au fost luate toate măsurile în vederea asigurării şi organizării corespunzătoare a resurselor materiale, financiare şi umane necesare pentru realizarea inventarului naţional, inclusiv cu privire la colectarea datelor pentru estimarea nivelului emisiilor.

În plus, nu au fost contractate servicii de consultanţă, studii şi analize în acest sens, deşi ANPM avea posibilitatea de a face acest lucru.

De asemenea, deşi certificatele de emisie de gaze cu efect de seră reprezintă drepturile tranzacţionabile ale României de a emite o anumită cantitate de gaze cu efect de seră, aceste drepturi, neavând conferită o valoare nominală, nu au fost înregistrate şi prezentate în cadrul situaţiilor financiare întocmite de ANPM.

‘Consecinţa neînregistrării şi neevidenţierii în contabilitatea entităţii a sumei de 33.019.745.554 lei reprezentând valoarea estimativă a activului necorporal – dreptul de emisie a 1.279.835.099 tone CO2 alocat României prin Protocolul de la Kyoto a constat în prezentarea denaturată a evidenţei contabile şi a patrimoniului la data de 31.12.2011, precum şi a situaţiilor financiare care nu oferă o imagine fidelă a poziţiei şi performanţelor financiare ale entităţii. Urmare măsurii dispuse prin decizia Curţii de Conturi, cât şi a precizărilor primite în corespondenţa purtată cu Ministerul Finanţelor Publice, contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a fost înregistrată la 31.12.2012 în contul 8039 Alte valori în afara bilanţului’, se mai arată în raportul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Bacteria care poate provoca infecții grave se extinde pe plajele Europei
Bacteria care poate provoca infecții grave se extinde pe plajele Europei
Sezonul estival începe cu noi avertismente pentru turiști. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei favorizează răspândirea unei bacterii care poate provoca infecții......
Firmele rămân fără lichiditate și finanțări, insolvențele explodează. Plus de două cifre în prima parte a lui 2026. Cele mai afectate domenii
Firmele rămân fără lichiditate și finanțări, insolvențele explodează. Plus de două cifre în prima parte a lui ...
Fără economie în criză, numărul insolvențelor în România continuă să crească. Problemele reale sunt lichiditatea, ...
Asigurare de sănătate în premieră pe România. Preț  în funcție de buget, 15% reducere la prima standard. Include dependența de ecran la copii
Asigurare de sănătate în premieră pe România. Preț în funcție de buget, 15% reducere la prima standard. Include ...
Asirom VIG aduce îmbunătățiri pachetului de asigurare de sănătate și oferă și o reducere de 15% față de prima ...
De la un startup din Timișoara la o afacere cu 240 de magazine inclusiv în Cehia, Contakt caută noi țări și o nouă listare la bursă
De la un startup din Timișoara la o afacere cu 240 de magazine inclusiv în Cehia, Contakt caută noi țări și o nouă ...
Retailerul de accesorii pentru telefoane mobile Contakt, companie fondată la Timișoara în 2002, ia în calcul reluarea ...