România importă din Bulgaria vaccin antitetanos şi antirabic

România importă vaccin antitetanos şi antirabic, prin Unifarm, de la un producător din Bulgaria, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse din Ministerul Sănătăţii.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 12:51
România importă din Bulgaria vaccin antitetanos şi antirabic

Potrivit sursei citate, cele două vaccinuri sunt aduse în România de către Unifarm prin procedura de nevoi speciale.

‘S-a găsit soluţia ca vaccinul antitetanos şi vaccinul antirabic să se aducă în România de către distribuitorul naţional Unifarm de la un producător din Bulgaria, iar unităţile sanitare fac acum comandă de la Unifarm şi li se aduce vaccinul’, au explicat aceleaşi surse, care au precizat că Unifarm are deja cele două vaccinuri.

Anul trecut România şi-a aliniat preţurile la nivelul minim din UE, iar unii producători nu au mai dorit să livreze aceste vaccinuri întrucât nu au mai fost interesate de preţul pe care România îl putea oferi.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa....
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag a început al doilea val de reduceri al campaniei Black Friday 2026, cu oferte noi la zeci de mii de produse din toate ...
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii ...
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor ...
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi de 259 milioane lei
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi ...
Cel mai mare eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la eMAG la ora 07:15, cu un interes la cote maxime: numărul ...