România, campioana creşterii economice în UE, în trimestrul al treilea

România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, conform unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Economica.net - vin, 13 nov. 2015, 10:38
România, campioana creşterii economice în UE, în trimestrul al treilea

Graţie unei creşteri economice trimestriale de 1,4%, România este lider în UE, urmată de Polonia şi Slovacia (ambele cu o creştere de 0,9%) şi Spania, cu o creştere de 0,8%. Potrivit Eurostat, economia zonei euro a urcat cu 0,3%, după un avans de 0,4% în trimestrul precedent iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică de 0,4%, similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea, scrie Agerpres.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 3,6%, a doua mare creştere din Uniunea Europeană după avansul de 4,3% înregistrat de Cehia. În ceea ce priveşte creşterea anuală înregistrată de economia zonei euro aceasta a urcat uşor la 1,6%, de la 1,5% în trimestrul al doilea, în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1,9%, acelaşi cu cel înregistrat în trimestrul al doilea.

Datele Eurostat sunt similare cu estimările semnal publicate vineri de Institutul Naţional Statistică (INS), potrivit cărora Produsul intern brut al României a crescut în termeni reali cu 1,4% în trimestrul trei faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 3,6% atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier. În primele nouă luni ale acestui an, economia românească a crescut cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier.

Comisia Europeană (CE) şi-a îmbunătăţit recent estimările privind creşterea economică a României în 2015 până la 3,5%, faţă de avansul de 2,8% pe care îl preconiza în luna mai, conform previziunilor de toamnă publicate de Executivul comunitar. PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2016 şi 3,6% în 2017, datorită consolidării consumului pe fondul relaxării fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui mai vechi magazin al său din România
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui ...
După aproximativ 20 de ani de la inaugurare, magazinul IKEA din Băneasa va fi remodelat complet în urma unei investișii de 60 de milioane de euro....
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu 15%, tras înainte de inflație. TOP prețuri mici
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu ...
Continuă să vină vești proaste pentru șoferi din zona RCA, care nu putea să evolueze altfel decât toate celelalte ...
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în orașul Ceuta
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în ...
Liderul opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, şi-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative ...
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, ...