Românilor le place să cumpere online: Comerţul electronic a crescut în 2011 cu aproape 25%

Volumul comerţului electronic cu plata online a înregistrat anul trecut o creştere de 24% faţă de anul 2010, ajungând la valoarea de 158,9 milioane euro, conform datelor furnizate de Romcard şi transmise de ePayment.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 11:58

Creşterea a fost impulsionată de o serie de campanii şi promoţii desfăşurate de jucătorii din industrie. “Creşterea industriei este un fenomen natural, pe măsură ce industria evoluează şi atrage tot mai mulţi cumpărători, iar acest trend va continua şi în următorii ani. În 2011, atât magazinele online, cât şi procesatorii, băncile şi emitenţii de carduri au implementat campanii de încurajare a comerţului electronic, de comunicare a beneficiilor plăţii online, cu accent pe securitate, precum şi campanii de tip discount”, explică Cristian Herghelegiu, Country Manager ePayment, PayU Group. Prin platforma ePayment a fost procesat un volum de 138,8 milioane de euro, lunile cu cele mai mari vânzări fiind mai, iunie şi iulie cand volumul tranzacţiilor s-a ridicat la aproape 14 milioane de euro lunar.

Donaţii online

Spre deosebire de alţi ani, când doar anumite domenii înregistrau evoluţii spectaculoase, în 2011 creşterea s-a manifestat în aproape toate domeniile. “Dacă până de curând asistam la creşteri de 20-30-50% sau chiar mai mari în industrii consacrate, precum turism sau telecomunicaţii, în 2011 s-au înregistrat evoluţii şi pe alte tipuri de produse, cu utilizare recurentă, semn că are loc o diversificare semnificativă a coşului de cumpăraturi şi că achiziţiile online devin o obişnuinţă”, spune Marin Mitroi, director Romcard. Astfel, în 2011, s-au înregistrat creşteri mari la cumpărarea de flori – 29,62%, de jucării – 23,38%, cadouri -21,26% şi produse IT – 32%. Totodată, internetul se dovedeşte un canal foarte potrivit pentru organizaţiile non-profit, donaţiile online înregistrând o creştere de aproape 26% în 2011 faţă de 2010.

Cele mai scumpe tranzacţii, biletele de avion

La nivelul întregului an 2011, cele mai scumpe tranzacţii au fost realizate pentru achiziţia de bilete de avion – 9700 euro, pachete turistice – 8800 euro şi produse software – 6000 euro. Majoritatea tranzacţiilor au fost efectuate din România – 59.84%, dar şi din Italia – 14.71%, Spania – 5.82% sau Marea Britanie – 5%. “Dacă evoluţia volumului de cumpărături de produse mai scumpe depinde într-o bună măsură de tendinţele macroeconomice naţionale sau chiar internaţionale, mă aştept ca alte segmente, precum cărţile, florile, jucăriile etc să îşi menţină ritmul de creştere pe măsură ce plata online câştigă popularitate. Evoluţia pieţei va fi însă în mare parte influenţată de jucători noi din industrii diverse care au acum terenul pregătit şi a căror intrare va atrage şi cumpărători noi, precum şi de inovaţiile dezvoltate pentru cumpărătorii finali”, spune Cristi Herghelegiu.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 847,5 milioane de lei de la bănci – date 11 iunie 2026
Un nou împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 847,5 milioane de lei de la bănci – date 11 iunie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 847,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 13 de luni, la un......
20 de euro pentru fiecare porc. Legea pentru schema de ajutor pentru crescătorii de porcine, în consultare publică
20 de euro pentru fiecare porc. Legea pentru schema de ajutor pentru crescătorii de porcine, în consultare publică
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat, joi, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului ...
Bosch mizează pe roboți cognitivi și robotizare de precizie. Tehnologia uimitoare din spatele simțurilor artificiale
Bosch mizează pe roboți cognitivi și robotizare de precizie. Tehnologia uimitoare din spatele simțurilor artificiale
În cadrul evenimentului Bosch Connected World 2026, desfășurat la Berlin, compania germană și-a prezentat atât cele ...
Consiliul Investitorilor Străini din România are o nouă conducere pentru mandatul 2026-2027. Cine este noul preşedinte FIC
Consiliul Investitorilor Străini din România are o nouă conducere pentru mandatul 2026-2027. Cine este noul preşedinte ...
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a anunţat joi noua echipă de conducere pentru mandatul 2026-2027, funcţia de preşedinte ...