Scandalul HARINVEST: despăgubiri de un milion de euro pentru păgubiţi

Consiliul de administratie al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI) a aprobat „Lista de plată” a păgubiţilor din scandalul casei de brokeraj Harinvest, care vor primi în total peste 4,36 milioane de lei.
Adrian N. Ionescu - mie, 23 sept. 2015, 08:40
Scandalul HARINVEST: despăgubiri de un milion de euro pentru păgubiţi

„În Lista de plată sunt incluse 102 persoane fizice cu o valoare a compensaţiei în sumă totală de 4.259.582,93 lei şi două persoane juridice cu o valoare a compensaţiei în suma totală de 101.429,64 lei. Astfel, suma totală a compensaţiilor pe care Fondul o propune spre plata este de 4.361.012,57 lei”, se spune în comunicatul de pe site-ul Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).

Păgubiţii firmei falimentare Harinvest ar fi pierdut de cel puţin trei ori mai mult, conform cererilor lor. Lista oficială iniţială a creanţelor investitorilor păgubiţi de Harinvest totalizează aproximativ 16,7 milioane de lei. Plafonul maxim de despăgubire este de 20.00 de euro în echivalent

Scandalul la firma de brokeraj Harinvest s-a declanşat acum doi ani, după ce aceasta nu a reuşit să mai deconteze o tranzacţie de 500.000 de euro, din cauza lipsei de fonduri. Era doar apogeul crizei de lichidităţi în care unul dintre brokerii firmei.

Criza a determinat Harinvest să intre în conturile clienţilor, sau să le vândă din acţiuni, fără acordul lor, chiar şi în timp ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) era în control la sediul firmei.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat în acest an!”
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat ...
Comitetul interministerial Bala, format prin decizie a prim-ministrului pentru a mai atenua din efectele crizei generate de debitul mic al Dunării, atrage atenția că proiectul de finalizare a......
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo anunță că Lenovo Tech World, evenimentul său anual dedicat inovației, revine la CES 2027, în Las Vegas. Organizat ...
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este prevăzută reducerea taxei
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este ...
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenţia că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu ...
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru ...