Șeful Gazprom Alexei Miller a primit încă un mandat de cinci ani în fruntea companiei

Consiliul de Administraţie al Gazprom a prelungit contractul directorului general Alexei Miller cu încă cinci ani, a anunţat vineri grupul rus, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 feb. 2026, 17:27
Șeful Gazprom Alexei Miller a primit încă un mandat de cinci ani în fruntea companiei

Miller, în vârstă de 64 de ani, s-a născut în Leningrad, acum Sankt Petersburg. El a lucrat la primăria oraşului natal în perioada 1991-1996, în departamentul de relaţii internaţionale, care atunci era condus de Vladimir Putin.

El a preluat în 2001 conducerea Gazprom, una dintre cele mai mari companii din lume de gaze naturale în funcţie de producţie şi rezerve, la un an după ce Putin a fost ales preşedintele Rusiei

Miller a ajutat statul să recâştige controlul asupra Gazprom, asigurându-se că are monopolul asupra exporturilor de gaze naturale prin conducte.

În 2007, Gazprom era a treia mare companie mondială, cu capitalizare bursieră de peste 330 de miliarde de dolari. Un an mai târziu, Miller spunea că în următorii şapte – opt ani capitalizarea bursieră a Gazprom va ajunge la 1.000 de miliarde de dolari. Dar în noiembrie 2023 capitalizarea bursieră a Gazprom s-a redus la 43 de miliarde de dolari, mai puţin decât a diviziei sale de petrol, Gazprom Neft, după ce Gazprom a informat că exporturile sale de gaze au ajuns la cel mai scăzut nivel de după perioada sovietică, în urma deciziei Rusiei de a invada Ucraina, în februarie 2022.

Anul trecut, exporturile de gaze naturale prin conducte ale Gazprom spre Europa s-au situat la doar 18 miliarde metri cubi (bcm), de la un nivel de 175-180 bcm pe an în 2018 şi în 2019.

De asemenea, în decembrie Consiliul de Administraţie al Gazprom a aprobat reducerea cu 32% a investiţiilor în 2026, la 1.100 de miliarde de ruble (12,792 de miliarde de dolari).

„Pentru anul viitor am alocat cu 515 miliarde de ruble (6,587 de miliarde de dolari) mai puţin pentru programul de investiţii, comparativ cu 2025, nivelul total fiind de 1.100 de miliarde de ruble. Vreau să subliniez că vom continua implementarea tuturor proiectelor cheie ale Gazprom”, a anunţat adjunctul directorului general, Famil Sadigov.

Este o reducere de 32% a investiţiilor faţă de 2025, sau cu 515 miliarde de ruble (6,587 de miliarde de dolari) mai puţin.

Printre proiectele prioritare ale Gazprom se află dezvoltarea centrelor de producţie de gaze din estul Rusiei şi peninsula Yamal, extinderea reţelei de gaze în regiunile ruseşti şi extinderea conductei Power of Siberia, care livrează gaze Chinei.

Până la finalul lui 2025 Gazprom a redus investiţiile cu aproape 30 de miliarde de ruble (383 de milioane de dolari) comparativ cu 2024.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...