Șeful Statului Major al Armatei franceze Thierry Burkhard: Sprijinul occidental pentru Ucraina ar putea merge dincolo de livrarea de arme

Sprijinul occidental pentru Ucraina ar putea merge dincolo de livrarea de arme, a confirmat joi şeful Statului Major al Armatei franceze Thierry Burkhard, după declaraţii controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit cărora o desfăşurare de trupe occidentale la sol în Ucraina "nu poate fi exclusă", informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 21 mart. 2024, 21:48
Șeful Statului Major al Armatei franceze Thierry Burkhard: Sprijinul occidental pentru Ucraina ar putea merge dincolo de livrarea de arme

Potrivit generalului Thierry Burkhard, care l-a primit la Paris pe omologul său suedez Micael Byden, Kievul nu cere sprijin în termeni de oameni, însă NATO, la care Suedia tocmai a aderat, trebuie să se pregătească pentru orice eventualitate.

„Armata ucraineană (…) luptă cu mult curaj, deja cu o remarcabilă eficacitate. Războiul va lua sfârşit atunci când Rusia va înceta să atace”, a declarat şeful Statului Major francez în marja unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Burkhard, preşedintele rus Vladimir Putin „şi-a construit manevra cu ideea că occidentalii nu vor merge niciodată (să lupte) în Ucraina, ci se vor limita la a trimite arme. Trebuie să i se arate că el nu va putea utiliza această logică până la capăt, pentru că această idee nu este justă”.

La sfârşitul lui februarie, preşedintele Macron a declarat că trimiterea de militari occidentali în Ucraina „nu poate fi exclusă”, precizând totodată că deocamdată nu s-a decis acest lucru. În pofida controversei declanşate de Franţa şi în cadrul NATO, Macron şi-a asumat ulterior declaraţiile sale, potrivit lui „cântărite” şi „măsurate”, refuzând totodată o „logică a escaladării” cu Moscova.

„Intenţia preşedintelui Republicii Franceze este de a-l face pe Vladimir Putin să înţeleagă că suntem conştienţi de ceea ce se joacă acum în Ucraina”, a insistat generalul Burkhard.

„Un război face ravagii în Europa. Nu putem lăsa ca asta să devină normal”, a declarat la rândul său generalul Byden. „Suedia este gata să-şi asume responsabilităţile, disuasiunea şi apărarea”, a adăugat el.

În ianuarie, comandantul-şef al forţelor armate suedeze a afirmat că suedezii trebuie „să se pregătească mental de război”.

Schimburile militare dintre Franţa şi Suedia vor fi extinse în domenii precum lupta în zona polară sau apărarea civilă în serviciul coeziunii naţionale, domenii în care Suedia este dată adesea drept exemplu, potrivit Statului Major francez.

Suedia şi-a reactivat în 2015 conceptul de „apărare globală”, vizând toate păturile societăţii, după ocuparea Peninsulei Crimeea de către Rusia cu un an înainte. A fost numit şi un ministru al apărării civile.

Pe plan militar, Stockholmul a reintrodus în 2017 o recrutare limitată, a redeschis anul următor o garnizoană pe Insula Gotland, în Marea Baltică, şi a majorat masiv cheltuieile sale pentru apărare, după ce le redusese în timpul Războiului Rece.

Sursa foto: Defense.gouv.fr

Te-ar mai putea interesa și
Peste 8,3 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu. În ce companii au pus fondurile de pensii banii contributorilor
Peste 8,3 milioane de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu. În ce companii ...
Peste 8,3 milioane de români, mai precis 8,34 milioane la finalul lunii mai 2026, sunt acționari în companii mari listate la Bursa de Valori București(BVB). Ei au ajuns în această poziție......
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, ...
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, ...
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...