Shhaideh: Prag minim de 750 de lei pe locuitor de la care va fi analizat bugetul de funcţionare al unităţilor administrativ-teritoriale

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a declarat miercuri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că începând cu 1 ianuarie 2018, pe zona de finanţare a autorităţilor locale va fi introdus un prag minim de 750 de lei pe locuitor pentru funcţionarea unităţilor administrativ-teritoriale, iar în cazul în care acesta nu acoperă bugetul de funcţionare, va fi completat cu sume de la bugetul de stat.
Economica.net - mie, 01 mart. 2017, 18:55
Shhaideh: Prag minim de 750 de lei pe locuitor de la care va fi analizat bugetul de funcţionare al unităţilor administrativ-teritoriale

‘O modificare pe care încercăm să o introducem – ea este prevăzută în programul de guvernare – se referă la instituirea unui prag minim de 750 de lei pe locuitor, de la care să se analizeze bugetul de funcţionare al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. În momentul în care acest prag minim nu este asigurat din veniturile proprii ale primăriei, abia atunci să vină în echilibrare bugetul de stat cu sume defalcate din TVA sau din alte surse ale sale’, a arătat Sevil Shhaideh.

Ministrul a spus că se lucrează la modificarea Legii Finanţelor Publice astfel încât, tot din 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit să fie sursă a bugetelor locale.

‘Conform programului de guvernare, în zona de finanţare a autorităţilor locale, în acest moment lucrăm la modificarea Legii 273 a finanţelor publice locale şi în acest sens, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al preşedintelui Consiliului Judeţean nu va reuşi să colecteze această sursă, vom fi sprijiniţi de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanţelor Publice’, a arătat ministrul Dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook şi alte produse, funcţionează din nou în mod normal, punând capăt unei......
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...