STB pierde din nou în instanță în cazul tramvaielor de la Pașcani

16 09. 2021
Iasi1

“Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie UAT Municipiul Bucureşti şi constată că această parte nu are calitate procesuală pasivă. Respinge excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant, netimbrării şi tardivităţii. Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă. Definitivă”, se arată în sentința Curtii de Apel București, pronunțată pe 15 septembrie.

Pe lângă procesul pierdut miercuri, STB a mai inițiat între timp un alt demers în instanță, împotriva deciziilor care o obligă la continuarea licitației câștigate de Electroputere VFU Pașcani, cu termen pe 30 septembrie.

Pe 20 aprilie, Curtea de Apel București (CAB) a respins recursul formulat de Societatea de Transport București (STB) împotriva deciziei CNSC prin care este obligată să continue licitația pentru 40 de tramvaie, câștigată de Electroputere VFU Pașcani.

Pe 19 februarie 2021 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația Electroputere VFU Pașcani și a obligat STB la continuarea licitației pentru 40 de tramvaie de 18 metri lungime.

La finele lunii iulie 2020 producătorul Electroputere VFU Pașcani a fost declarat câștigătorul licitației pentru 40 de tramvaie, cu posibilitatea suplimentării comenzii cu încă 60 de tramvaie.