Ștefan Musgociu (BVB): Piața băltește de bani. Anul acesta urmează să mai aibă loc aproape 20 de noi listări

Cristian Negrei - vin, 05 mart. 2021, 18:44
Ștefan Musgociu (BVB): Piața băltește de bani. Anul acesta urmează să mai aibă loc aproape 20 de noi listări

Nu mai puțin de 20 de companii se pregătesc să se listeze cu acțiuni sau cu obligațiuni la Bursa de Valori București în 2021, a declarat vineri Ștefan Muscociu, Specialist Business Development și Marketing BVB, în cadrul evenimentului „The Power Table – Cum arată rezultatele financiare și cum investim” organizat de BVBescu.

„Acum vedem rezultatele muncii din anii anteriori. Doar anul acesta avem deja 3 listari de acțiuni și 2 de obligațiuni. Urmează încă aproximativ alte 20 de listari, atât de acțiuni cât și de obligațiuni, în acest an. Companiile se află, în acest moment, în diferite etape până la listare, de la caz la caz. În 2019 și 2020 am mers cu motoarele turate la maxim. Am avut aproape 40 de emisiuni listate de obligațiuni și 4 companii listate cu acțiuni”, a declarat Musgociu.

În opinia acestuia, activitatea de pe piață AeRO va fi mai bună în 2021 față de anii precedenți. Dacă până în urmă cu mai puțîn de jumătate de an, segmentul AeRO era mai puțin popular printre investitorii de retail, companiile listate pe această piață fiind considerate ca având o lichiditate scăzută (iar majoritatea chiar așa erau), criză provocată de pandemie a schimbat datele problemei.

Până de curând, puținele vedete ale pieței AeRo au fost: Bittnet Systems, Life is Hard sau Transilvania Broker, restul firmelor fiind considerate că fiind prea mici și riscante. Odată cu criza provocată de pandemie, în ultimele 12 luni fiind listate companii antreprenoriale pe care investitorii le-au considerat foarte atractive, precum Norofert S.A., 2Performant Network, Safetech Innovations, Agroland sau MAM Bricolaj, lucrurile au început să se miște. Piața AeRO a fost foarte efervescență la începutul anului 2021, randamentele spectaculoase, chiar și de 100% în doar 2 luni, atrăgând atenția celor interesați de investiții pe piața de capital, a explicat oficialul Bursei de Valori București.

Citiți și: Expert BVB: Nu mai puțin de 14 companii se pregătesc să vină la Bursa de Valori București în perioada următoare (economica.net)

Musgociu a dat câteva exemple cu privire la companiile care vor urmă să se listeze, susțînând că acestea nu sunt singurele dar că nu poate să dea mai multe detalii, din motive de confidențialitate, cu privire la alte firme care sunt în negocieri cu BVB.

„Ar fi 11 listari de obligațiuni și 9 de acțiuni, spune Musgociu. Împreună cu brokerii, pregătim următoarele listări. Avem companii din tehnologie, dezvoltatori de jocuri (Firebyte – n.r.), imobiliare, servicii conexe de utilități, o să vină și o companie de curierat cu obligațiuni, vom avea și bijuterii și ceasuri. Se diversifică gama de instrumente în care poți invesții și de companii care emit astfel de instrumente. Probabil de Firebyte ați auzit toți. Se pregătește pentru listare Bonas, e un procesator de lactate din Cluj , Vifrana (producător de vinuri eco – n.r.) s-a anunțat. De la Roca Investments am văzut o intervenție în care Rudolf Visental vorbea despre o potențială emisiune de obligațiuni, ceea ce pare destul de interesant – să investești într-un vehicul care investește, la rândul lui în alte companii. Și la Life is Hard am văzut o decizie privind intenția unei emisiuni de obligațiuni. Mai sunt câteva companii cu care suntem încă în discuții, însă nu pot să va da încă numele până nu anunță acestea în mod public, fiind vorba de plasamente private”, a precizat el.

Puterea exemplului a făcut că, în acest moment, multe companii antreprenoriale să se uite cu interes către piața de capital.

„Dacă un prieten, un amic își listează compania, ceilalți încep să aibă mai multă încredere în ideea de a veni pe bursă, explică Ștefan Musgociu. Sunt mai receptivi. Și cred că aici este doar o chestiune de exemplu. Sunt antreprenori care au spart gheața, care au dus business-ul undeva mai departe, derulează runde de finanțare prin emisiuni de obligațiuni. E bine să mai investești și în companiile mai mici, pentru că sunt companii de creștere și cu siguranță o să vezi creșteri mai mari decât pe companiile mature. Se schimbă mentalitatea, avem investitori noi…”, a explicat Musgociu.

În ceea ce îi privește pe cei 12.000 de investitori noi de retail, care au intrat pe piața de capital în ultimul an, Musgociu spune că este și un efect al faptului că în piață sunt foarte mulți bani, iar dobânzile bancare sunt foarte mici. Și atunci, o parte din populație se îndreaptă către investițiile cu randamente superioare.

Citiți și: 2Performant se va lista la începutul lunii decembrie pe Bursa de Valori București (economica.net)

„Piață „băltește” de bani. Bani sunt și în sistemul bancar, depozitele populației au ajuns la 160 miliarde de lei și continuă să crească. Dobânzile sunt mici. Automat, oamenii încep să caute produse noi în care să investească, să își pună banii la lucru. Și investitorii de la BVB sunt ceva mai atenți cum își administrează banii, iar asta am văzut-o anul trecut când, la începutul anului era unele corecții pe piață, apoi a urmat luna martie când mă uităm și mă gândeam, că investitor… și acum ce fac? Însă mulți au demonstrat o maturitate în felul în care își administrează banii. Și acești bani din depozite, măcar o parte dintre ei îi vom vedea că încep să se îndrepte către bursă”, a mai spus oficialul BVB.

Există multe indicii că programul de finanțare al Guvernului prin intermendiul emisiunilor de obligațiuni pare să fi făcut mult bine Pieței de Capital.

„Un prim pas este programul Fidelis, al Ministerului de Finanțe, prin care oamenii se familiarizează cu bursa. Din discuțiile cu brokerii, am înțeles că săptămânal se deschid conturi noi – numărul ar fi cu 2 cifre”, a arătat reprezentantul Bursei de Valori București.

 

Te-ar mai putea interesa și
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la progrese majore în utilizarea stablecoin, anul viitor va depăşi 2025 –......
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate ...