Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au sesizat, miercuri, Avocatul Poporului în legătură cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, cerându-i atacarea la Curtea Constituţională. La ieşirea de la întâlnirea cu Victor Ciorbea, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că milioane de salariaţi vor fi afectaţi de aceste prevederi, în timp ce Victor Ciorbea a spus că speră ca într-un timp relativ scurt să se poată pronunţa dacă există motive de neconstituţionalitate.