Stiri

Româncele au stabilit un nou record de investiţii la bursă – analiză XTB

Româncele deţineau, la finalul anului trecut, cea mai mare pondere a investitorilor pe pieţele financiare, respectiv de 26%, fiind urmate în clasament, la distanţă semnificativă, de femeile din Marea Britanie, cu o pondere de 14%, arată o analiză realizată de o casă de brokeraj.

Româncele au stabilit un nou record de investiţii la bursă - analiză XTB
Primul depozit de stocare a CO2-ului din import, inaugurat în Marea Nordului de autorităţile din Danemarca

Primul depozit de stocare a CO2-ului din import, inaugurat în Marea Nordului de autorităţile din Danemarca

Mai multe organizaţii ale transportatorilor cer renegocierea de urgenţă a PNRR:

Mai multe organizaţii ale transportatorilor cer renegocierea de urgenţă a PNRR: „Scumpirea rovinietelor va falimenta sectorul”

Rabla feroviar - ARF pregăteşte un program pentru achiziţia de trenuri de generaţie nouă, destinate în special liniilor neelectrificate

Rabla feroviar – ARF pregăteşte un program pentru achiziţia de trenuri de generaţie nouă, destinate în special liniilor neelectrificate

PIB a crescut cu 4,8%, în 2022. Cheltuielile pentru consum şi investiţiile au avut cele mai importante contribuţii - date INS

PIB a crescut cu 4,8%, în 2022. Cheltuielile pentru consum şi investiţiile au avut cele mai importante contribuţii – date INS

Profitul realizat de Continental a scăzut cu 95%, în 2022, dar se aşteaptă la îmbunătăţirea marjelor în acest an

Profitul realizat de Continental a scăzut cu 95%, în 2022, dar se aşteaptă la îmbunătăţirea marjelor în acest an

Sindicatele din Grecia fac apel la o grevă de 24 de ore în semn de protest în urma tragediei feroviare

Sindicatele din Grecia fac apel la o grevă de 24 de ore în semn de protest în urma tragediei feroviare

Agenție de pariuri: Una dintre cele mai populare alegeri ale micilor antreprenori români

Agenție de pariuri: Una dintre cele mai populare alegeri ale micilor antreprenori români

Doar trei firme de RCA asigură șapte din zece șoferi.  Printre ele și liderul reclamațiilor și proceselor. Cum te protejezi de problemele din RCA cu sub 200 de lei pe an?

Doar trei firme de RCA asigură șapte din zece șoferi. Printre ele și liderul reclamațiilor și proceselor. Cum te protejezi de problemele din RCA cu sub 200 de lei pe an?

Ionel Scrioşteanu, secretar de stat MTI: Ucraina s-a angajat să oprească orice fel de dragaj în Canalul Bâstroe până la clarificarea situației

Ionel Scrioşteanu, secretar de stat MTI: Ucraina s-a angajat să oprească orice fel de dragaj în Canalul Bâstroe până la clarificarea situației

Parlamentul a votat-o pe Camelia Pricopie în funcția de vicepreședinte al Autorităţii de Audit din Curtea de Conturi, în locul lui Nicolae Bădălau

Parlamentul a votat-o pe Camelia Pricopie în funcția de vicepreședinte al Autorităţii de Audit din Curtea de Conturi, în locul lui Nicolae Bădălau

Senatorul PNL Florin Cîțu și deputații de la Forța Dreptei Ionel Dancă şi Antonel Tănase au depus separat două proiecte de lege pentru reducerea impozitului pe dividende

Senatorul PNL Florin Cîțu și deputații de la Forța Dreptei Ionel Dancă şi Antonel Tănase au depus separat două proiecte de lege pentru reducerea impozitului pe dividende

Autostrada Ploiești - Buzău: Tecnic Consulting, desemnat supervizor și pentru lotul 3

Autostrada Ploiești – Buzău: Tecnic Consulting, desemnat supervizor și pentru lotul 3

UE vrea extinderea contractelor prin care se plăteşte producătorilor un preţ fix pentru electricitatea lor

UE vrea extinderea contractelor prin care se plăteşte producătorilor un preţ fix pentru electricitatea lor

Economia mondială a exploatat şi a folosit, în ultimii 6 ani, mai multe resurse decât în întreg secolul 20 - studiu Deloitte

Economia mondială a exploatat şi a folosit, în ultimii 6 ani, mai multe resurse decât în întreg secolul 20 – studiu Deloitte

Vânzările de obligaţiuni în Europa au atins pragul de 500 de miliarde de euro într-un timp record

Vânzările de obligaţiuni în Europa au atins pragul de 500 de miliarde de euro într-un timp record

Poşta Română: Scad tarifele pentru clienţii din România şi Republica Moldova care apelează la serviciul EMS

Poşta Română: Scad tarifele pentru clienţii din România şi Republica Moldova care apelează la serviciul EMS

Iohannis: Ne dorim o creştere substanţială a investiţiilor nipone în România. Implicarea Japoniei în proiecte în domeniul energiei - facilitată

Iohannis: Ne dorim o creştere substanţială a investiţiilor nipone în România. Implicarea Japoniei în proiecte în domeniul energiei – facilitată

Termene.ro are un nou CEO - Ioana Constantin şi analizează opţiunea listării la bursă

Termene.ro are un nou CEO – Ioana Constantin şi analizează opţiunea listării la bursă

Vânzările Lego au crescut cu 17% în 2022 iar firma vrea să continue să deschidă noi magazine în China

Vânzările Lego au crescut cu 17% în 2022 iar firma vrea să continue să deschidă noi magazine în China

Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de mp - Cushman & Wakefield Echinox

Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de mp – Cushman & Wakefield Echinox

Marile averi sub lupa Fiscului: ANAF vrea să lucreze în sprijinul conformării fiscale voluntare - consultanţi EY România

Marile averi sub lupa Fiscului: ANAF vrea să lucreze în sprijinul conformării fiscale voluntare – consultanţi EY România

Efort comun pentru scăderea preţului la gaze în UE - Test pentru achiziţia unui cantităţi mari. Licitaţia va avea loc în aprilie luna viitoare

Efort comun pentru scăderea preţului la gaze în UE – Test pentru achiziţia unui cantităţi mari. Licitaţia va avea loc în aprilie luna viitoare

Arabia Saudită a plasat un depozit de cinci miliarde de dolari în Banca Centrală a Turciei

Arabia Saudită a plasat un depozit de cinci miliarde de dolari în Banca Centrală a Turciei

Ungaria: Ministrul de externe acuză Occidentul că a căzut într-o psihoză a războiului

Ungaria: Ministrul de externe acuză Occidentul că a căzut într-o psihoză a războiului

Parteneriat strategic - Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu împăratul Japoniei şi cu premierul nipon, la Tokyo

Parteneriat strategic – Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu împăratul Japoniei şi cu premierul nipon, la Tokyo

Mai puține apartamente vândute și în februarie. Continuă scăderea din prima lună: minus 22%

Mai puține apartamente vândute și în februarie. Continuă scăderea din prima lună: minus 22%

Primele date oficiale după cutremurele din Turcia. Firmele de asigurări vor avea de plătit mai mult decât întreaga piață de la noi. Legătura dintre Turcia și România

Primele date oficiale după cutremurele din Turcia. Firmele de asigurări vor avea de plătit mai mult decât întreaga piață de la noi. Legătura dintre Turcia și România

ASSMB: Înscrierile pentru primirea de ajutoare de recuperare oncologică în valoare de 5.850 de lei încep din 15 martie

ASSMB: Înscrierile pentru primirea de ajutoare de recuperare oncologică în valoare de 5.850 de lei încep din 15 martie

Sebastian Burduja, despre înlocuirea casierilor cu tehnologie: Lumea merge în direcția automatizării. Trebuie să ne pregătim pentru economia viitorului

Sebastian Burduja, despre înlocuirea casierilor cu tehnologie: Lumea merge în direcția automatizării. Trebuie să ne pregătim pentru economia viitorului

România, creştere peste media europeană la vânzările cu amănuntul, în luna ianuarie

România, creştere peste media europeană la vânzările cu amănuntul, în luna ianuarie