Studenţii moldoveni care învaţă în România ar putea fi obligaţi să revină în ţară după studii

Studenţii moldoveni care învaţă în România în baza burselor ar putea fi obligaţi să revină în R.Moldova după studii, a declarat premierul Vlad Filat în cadrul emisiunii InPROfunzime, relatează ProTV Chişinău.
Economica.net - mar, 04 sept. 2012, 13:26
Studenţii moldoveni care învaţă în România ar putea fi obligaţi să revină în ţară după studii

„Avem statistici, unele sunt negative nu doar din cauză că nu li s-a oferit posibilitatea să revină, în mare parte sunt oferte mult mai atractive atât în România, cât şi în Vest. Pentru perioada de viitor, urmează să avem şi o înţelegere de principiu cu cei care vor studia în România, inclusiv, de ce nu, pe specialităţi şi cu obligativitate ulterioară, pentru o perioadă de timp, în cazul în care Republica Moldova le va oferi locuri de muncă”, a declarat Vlad Filat.

„Până la urmă, acest ajutor acordat de către Guvernul României este oferit Republicii Moldova, iar aceşti studenţi care pleacă şi acumulează cunoştinţe ca şi idee urmează ulterior să se întoarcă şi să contribuie la dezvoltarea ţării noastre”, a precizat Filat.

Totodată, premierul a menţionat că trebuie să fie un contract semnat ca ei să revină. „Sunt locuri vacante şi eu cred că este absolut important ca noi să rezolvăm acest lucru. Este un proces absolut firesc. Când nu li se oferă acest loc de lucru, ei sunt liberi de contract”, susţine şeful Guvernului.

Mai mult, şeful cabinetului de miniştri a precizat că este bine că o parte din copii, printre care şi cei ai demnitarilor de stat, învaţă peste hotarele ţării. „Fără un sistem educaţional care să ofere oameni pregătiţi şi competitivi nu vom avea nicio reuşită. Avem foarte mulţi copii care învaţă în afara ţării şi nu doar cei ai demnitarilor. Majoritatea învaţă în baza burselor câştigate”, a spus premierul moldovean.

„Am discutat cu foarte mulţi dintre ei. Este bine că ei învaţă în străinătate. Unii vor reveni, alţii vor contribui de peste hotare la imaginea Moldovei. Eu am cunoscut absolvenţi moldoveni ai unor instituţii de prestigiu care muncesc pentru companii importante, şi care vorbesc cu mândrie despre faptul că sunt din Republica Moldova”, a precizat Filat.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...