Studiu: 54% dintre pensionarii din România se simt excluși din punct de vedere financiar și social

Cinci din zece pensionari din România se simt excluși din punct de vedere financiar și social. Vârstnicii susțin că se simt marginalizați din cauza lipsei banilor, prietenilor sau din cauza problemelor de sănătate, arată un studiu realizat de compania de cercetare Novel, la inițiativa Provident Financial România. Cercetarea a fost realizată în luna iunie pe un eșantion reprezentativ de 1.204 persoane, cu vârsta de peste 25 de ani, dintre care 426 respondenți au peste 65 de ani.
Ion Dobreanu - mie, 28 iul. 2021, 19:58
Studiu: 54% dintre pensionarii din România se simt excluși din punct de vedere financiar și social

De altfel, cei care resimt o formă de excluziune financiară sunt mai nemulțumiți de viața lor. În cazul persoanelor fără un loc de muncă, indiferent de vârstă, sentimentul de excluziune este mai acut, iar oamenii simt că nu au la cine să apeleze pentru sprijin emoțional, dar nici nu au o persoană care să îi îngrijească temporar în caz de nevoie.

Astfel, șase din zece români care nu desfășoară o activitate profesională au declarat că se simt excluși social. În cazul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, dar și al celor din mediul rural, sentimentul de excluziune apare, în principal, din cauza lipsei sprijinului financiar. În același timp, 32% dintre pensionari, dublu față de persoanele cu loc de muncă, nu utilizează niciun fel de produs financiar, precum card și cont bancar, credite, asigurări sau produse de economisire.

„Anul trecut ne-a forțat să ne testăm limitele și capacitatea de adaptare, iar schimbările din societate s-au petrecut într-un ritm alert. După aproape un an și jumătate de pandemie, am vrut să vedem care sunt efectele percepute de cei mai vulnerabili membri ai societății, dar și să înțelegem cum am putea să îi ajutăm. Datele din studiu reconfirmă nevoia de a dezvolta inițiative prin care să susținem incluziunea financiară și socială, mai ales în rândul celor cu acces redus la infrastructură financiară, digitală sau de transport. De aceea, am lansat, alături de partenerul nostru Metropolitan Life, ProviSenior – produsul prin intermediul căruia le oferim pensionarilor pe limită de vârstă o reducere de 10 puncte procentuale din dobânda standard, dar și o asigurare de viață și sănătate gratuită,” a declarat Florin Bâlcan, director general Provident Financial România.

„Ne bucurăm că Metropolitan Life poate oferi, alături de Provident Financial România, un produs inovator și util pentru această categorie de vârstă. Rezultatele studiului au arătat că asigurările de viață îi pot ajuta pe români să aibă mai multă liniște, siguranță și să își protejeze familia. 1 din 4 respondenți cu vârsta de peste 65 de ani, consideră că starea lor de sănătate ar putea fi mai bună dacă ar avea o asigurare de viață sau de sănătate. Rezultatele acestui studiu reconfirmă nevoia românilor de protecție financiară, adaptată în funcție de vârstă sau situație socială, angajament prioritar pentru Metropolitan Life,” a menționat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

Aproape jumătate dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au declarat că se confruntă cu probleme de sănătate, comparativ cu doar 22% dintre cei care au între 25-64 de ani. 22% dintre persoanele de 65+ ani, comparativ cu 17% din rândul celor de 25-64 ani, au avut o problemă de sănătate în ultimii 2 ani care a necesitat un efort financiar neprevăzut, iar cei mai mulți au apelat la economii sau au împrumutat bani de la familie pentru a rezolva problema. 37% dintre vârstnici au declarat că, în caz de nevoie, nu ar avea de unde să împrumute bani, situație valabilă și pentru 30% dintre tineri și cei de vârstă medie.

Respondenții studiului, mai ales cei de peste 65 de ani, au declarat că sunt sceptici în legătură cu faptul că o asigurare de viață sau de sănătate i-ar ajuta să economisească, în vreme ce aproape jumătate (grupa de vârstă 25 – 64 de ani) și peste 35% (peste 65 de ani) sunt de părere că o asigurare de viață sau de sănătate le-ar proteja familia în caz de deces/ invaliditate.

Renovarea casei, printre prioritățile românilor atunci când vine vorba de investiții mici

Dacă ar avea la dispoziție 15.000 de lei, 32% dintre tineri ar alege să-i cheltuiască pentru educația copiilor/nepoților, un procent egal cu cel al vârstnicilor peste 65 de ani care s-ar orienta către această opțiune.

În același timp, 35% dintre persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani ar alege să investească în renovarea locuinței, comparativ cu 27% dintre tineri. Locuințele românilor sunt construite, în acest moment, majoritar din cărămidă (59%) și beton (12%), iar cele mai multe au podea din parchet (82%). Românii declară și că zugrăvesc destul de frecvent – 30% dintre ei au făcut acest lucru în ultimul an, iar 32% în ultimii 2-3 ani.

Printre principalele lucrări de renovare pe care și le doresc românii, pe primul loc se situează achiziționarea de noi piese de mobilier (27%), zugrăvitul (19%) sau schimbarea instalațiilor sanitare (13%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Şcoala care va converti 8.000 de mineri în tehnicieni pentru industria regenerabilelor s-a deschis oficial – Renew Acad
Şcoala care va converti 8.000 de mineri în tehnicieni pentru industria regenerabilelor s-a deschis oficial – Renew ...
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) a inaugurat oficial RenewAcad, o școală prin care intenționează să reconvertească mii de foști minieri și energeticieni în tehnicieni......
Şapte judeţe sunt pe roşu, 54 de localităţi sunt peste 6 la mia de locuitori, la rata de infectare. Noi recorduri de cazuri noi şi pacienţi la terapie intensivă – Coronavirus – vineri, 24.09.2021
Şapte judeţe sunt pe roşu, 54 de localităţi sunt peste 6 la mia de locuitori, la rata de infectare. Noi recorduri de ...
Criza Coronavirus 24 septembrie 2021 - 7.116 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, 991 în Bucureşti. 145 de morţi în ...
Se schimbă „latifundiarii” din Teleorman, județul agricol al lui Augustin Oancea și al familiei Dragnea
Se schimbă „latifundiarii” din Teleorman, județul agricol al lui Augustin Oancea și al familiei Dragnea
Grupul britanic Spearhead International Limited, care controlează aproximativ 83.000 de hectare de teren arabil în Polonia, ...
54 de localităţi cu incidenţă COVID mai mare de 6 la mie – elevii de aici învaţă în sistem online
54 de localităţi cu incidenţă COVID mai mare de 6 la mie – elevii de aici învaţă în sistem online
Un număr de 54 de localităţi înregistrează vineri o incidenţă a cazurilor COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori, ...