Surse – Înscrierea în programul de creditare IMM Invest e posibil să înceapă mâine

Aplicaţia Imminvest.ro, prin care IMM-urile din România se pot înscrie pentru credite cu dobândă subvenționată de stat, în contextul pierderilor suferite de economie din cauza crizei coronavirus ar putea fi operaţională începând de mâine, au spus surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET. Site-ul pe care se fac înscrierile ar fi fost deja reparat și e în teste.
Ionut Tudorica - mar, 21 apr. 2020, 09:02
Surse - Înscrierea în programul de creditare IMM Invest e posibil să înceapă mâine

Site-ul pe care se fac înscrierile pentru programul IMM Invest ar fi funcțional de mâine, au spus surse guvernamentale pentru ECONOMICA.NET.

Vineri trebuia lansată aplicaţia www.imminvest.ro, însă aceasta a devenit nefuncțională fix la ora 10.00, când a fost deschisă. La ora 5:30 şi până la ora 8:30 au fost 2.785 de accesări. Erau încercări de accesare încă de dinainte să fie deschisă. Portalul s-a deschis la ora 10:00, iar numărul de solicitări a fost de 397.000 de accesări pe minut provenite de la 132.000 de conexiuni. „În România după cum bine ştiţi sunt 475.000 de IMM-uri, a declarat azi directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Dumitru Nancu, la Digi 24, implicând astfel căa fost vorba de un atac informaticasupra platformei.

Șeful Fondului de garantare a mai spus că, urmare a acestui fapt, „se lucrează de vineri şi s-a lucrat inclusiv sâmbătă, duminică, în ziua sfântă de Paşti”, pentru remedierea situației. El a făcut un apel la mediul de afaceri să nuse îngrămădească pe platformă la pornirea ei pentru că nu există acest criteriu ‘primul venit – primul servit’. „Programul este pe 7 ani, până în 2026, aplicaţia va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2020, după care se va relua, în anul bugetar următor”, a afirmat Nancu.

După defecțiune, aplicaţia a fost transferată către Serviciul de Telecomunicaţii speciale (STS) şi gestionată de acesta.

„Ele (programele de credit, n.r.) se împart pe cele trei categorii: pentru microîntreprinderi, există un credit pentru capital de lucru de maxim 500.000 de lei şi un credit de investiţii de maxim 10.000.000 de lei. Cele două pot fi cumulate de către microîntreprindere, dar nu pot depăşi 10.000.000 de lei. O întreprindere mică, care are între 10 şi 49 de angajaţi, poate accesa o linie de capital de lucru de maxim 1.000.000 de lei şi o linie de capital de investiţii de maxim 10.000.000 de lei. Şi aici, dobânzile şi comisioanele sunt zero – garantează statul, nu este nevoie de nicio garanţie suplimentară. Pe capital de lucru se pune gaj pe conturi, pe linia de investiţii se garantează cu investiţia în sine. Iar pentru întreprinderile mijlocii, este vorba de acele întreprinderi care au un număr de între 50 şi 249 de angajaţi inclusiv, o linie de capital de lucru de maxim 5.000.000 şi o linie de investiţii de maxim 5.000.000. La fel, cele două se pot cumulat, dar nu pot depăşi 10.000.000 de lei. Costul întreprinzătorului pe aceste două linii este zero, statul prin Ministerul Finanţelor suportă dobânda, suportă comisionul de risc şi comisionul de administrare. Durata pentru linia de investiţii este 6 ani de zile, iar pentru capital de lucru este 3 ani de zile cu posibilitatea prelungirii încă 3 ani de zile”, a explicat directorul general al FNGCIMM. 

Aici găsiți tot ce ține de program și criteriile pe care un IMM trebuie să le îndeplinească 

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de semnarea unui acord care să îi permită să se aprovizioneze cu petrol din Kazahstan, a declarat duminică ministrul Industriei, Kim Jung-kwan, într-un moment în......
SUA: Instanţa autorizează temporar continuarea lucrărilor la sala de bal de la Casa Albă
SUA: Instanţa autorizează temporar continuarea lucrărilor la sala de bal de la Casa Albă
O curte federală de apel a acordat permisiunea temporară pentru renovarea sălii de bal a Casei Albe, un proiect de 400 ...
Incendiu la Termocentrala Rovinari. Producția de energie a fost oprită
Incendiu la Termocentrala Rovinari. Producția de energie a fost oprită
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață la Termocentrala Rovinari din județul Gorj, la zona instalației de ...
Cinci municipalităţi sunt responsabile pentru jumătate din fluxul turistic total al Bulgariei – studiu
Cinci municipalităţi sunt responsabile pentru jumătate din fluxul turistic total al Bulgariei – studiu
Cinci municipalităţi au atras jumătate din totalul turiştilor din Bulgaria în anul 2025, potrivit unui studiu realizat ...