cnas

Problemele sistemului informatic din sănătate (SIUI) au aglomerat ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, spune instituţia

Nemulţumirile cu care s-au confruntat pacienţii care au mers anul trecut la Casa de Asigurări Bucureşti vizează timpii mari de aşteptare la ghişee, mai ales atunci când aplicaţiile informatice nu au funcţionat, cardurile netipărite sau pierdute în procesul de distribuţie al Poştei, cardurile care nu au putut fi activate din cauza defecţiunilor de soft, problemele de raportare în SIUI a unor categorii de asiguraţi, spun oficialii Casa de Asigurări Bucureşti. În unele cazuri, CASMB a recurs la intervenţia forţelor de ordine pentru a-i linişti pe oameni, semnalează instituţia într-un raport oficial, studiat de Economica. 

Problemele sistemului informatic din sănătate (SIUI) au aglomerat ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, spune instituţia
Ministerul Sănătăţii: Nu se intenţionează introducerea coplăţii pentru serviciile medicale în unităţile de stat

Contribuabilii trebuie să se adreseze direct Caselor de Sănătate pentru a verifica situaţia plăţii contribuţiilor pentru sănătate

Licitaţie deschisă de 5,6 milioane de lei pentru implementarea schimbului electronic de informaţii de securitate socială în România

Taxa clawback devine a doua cea mai mare sursă de bani la CNAS în 2019. Încasările estimate din taxă cresc cu peste 20% la 3,34 miliarde de lei

Cum beneficiezi de servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate în 2019 dacă apari neasigurat în sistemul informatic al CNAS

Sănătatea pierde peste 1,64 de miliarde de lei pe an din cauza scutirii angajaţilor din construcţii de la plata contribuţiei

Majoritatea angajaţilor CNAS câştigă peste 6.000 de lei

Majoritatea angajaţilor CNAS câştigă peste 6.000 de lei „în mână” lunar. Un şofer ia aproape 3.000 de lei net

CNAS a încasat circa 2 miliarde de lei din clawback, cea mai contestată taxă din industria medicamentelor, în primele zece luni din 2018

Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, trimis în judecată pentru luare de mită. A luat 6,3 mil. euro de la două firme de software. 800.000 euro, cash

CNAS a recuperat peste 1 milion de euro în 2017 pentru serviciile medicale primite de străini în ţara noastră

Românii vor servicii medicale

Românii vor servicii medicale „ca-n Vest”, însă din 16 milioane de asiguraţi, doar 6 milioane mai plătesc contribuţia la Sănătate

MS: Bugetul CNAS destinat consumului de medicamente ar putea creşte cu valoarea inflaţiei cumulată din anul 2012 până în prezent

Preşedinte CNAS: În opt ani am decontat peste jumătate miliard de euro pentru tratamente în străinătate

CNAS: Abrogarea articolului 75 din Codul fiscal nu poate duce la neplata concediilor medicale

Salariaţii au plătit peste 11 miliarde de lei în jumătate de an ca să susţină Sănătatea pentru care ministrul Finanţelor cere noi surse de bani

Persoanele care au depus declaraţia unică, asigurate la Sănătate în baza unei adeverinţe eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate

CNAS a economisit 3,2 miliarde de lei de când a introdus cardul electronic de sănătate

Producătorii de medicamente generice: Calcululul diferenţiat al taxei clawback este cea mai bună soluţie pentru asigurarea medicamentelor

CNAS a elaborat proiectul de modificare a legislaţiei privind dosarul electronic de sănătate

CNAS pregăteşte un proiect de modificare a legislaţiei referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate

Din 2015 până acum, CNAS a pierdut definitiv 162 de procese privind clawback, cea mai contestată taxă din industria medicamentelor

DNA: Bugetul CNAS a devenit sursă de finanţare pentru alte activităţi, prin corupţia sistemică a funcţionarilor - rechizitoriu

DNA: Bugetul CNAS a devenit sursă de finanţare pentru alte activităţi, prin corupţia sistemică a funcţionarilor – rechizitoriu

DNA: 90 de persoane şi firme, trimise în judecată în dosarul decontărilor fictive de la CNAS

Veste proastă pentru pacienţi: abia de la 1 ianuarie îşi pot face, oriunde în România, analizele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

CNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, oprită marţi seara, pentru lucrări tehnice

CNAS cere furnizorilor de servicii de sănătate să nu amâne tratamentele din cauza problemelor apărute în funcţionarea sistemului informatic

Sistemele informatice din Sănătate nu funcţionează. Problemele s-ar putea agrava - Societatea Naţională de Medicina Familiei

Sistemele informatice din Sănătate nu funcţionează. Problemele s-ar putea agrava – Societatea Naţională de Medicina Familiei

Multe persoane cu venituri din drepturi de autor sunt neasigurate la Sănătate, deşi legea spune că sunt asigurate până pe 15 iulie. CNAS confirmă

Casa de Sănătate Bucureşti lucrează la cotă de avarie cu personal insuficient, sisteme de operare învechite şi vulnerabile, iar SIUI merge prost

CNAS: Persoanele ce realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat până la 15 iulie