fonduri nerambursabile

Ministrul Finanțelor anunță ajutoare de până la 1 milion de euro pentru firme din peste 90 de domenii. Cum se vor putea lua banii? -DOCUMENT

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.

Ministrul Finanțelor anunță ajutoare de până la 1 milion de euro pentru firme din peste 90 de domenii. Cum se vor putea lua banii? -DOCUMENT
Olanda consideră că s-a făcut un pas corect în privința ajungerii la un acord pentru planul european de relansare economică

Municipiul Sibiu își va moderniza întregul parc de autobuze pentru transportul public folosind fonduri UE nerambursabile

Firea: Experţii JASPERS spun că fonduri nerambursabile se pot pierde legat de staţia de valorificare energetică

Peste 1 milion de euro, bani nerambursabili, investiţi în reabilitarea energetică a spitalului din Ocna Mureş

Ministerul Transporturilor propune noi măsuri de urgenţă pentru ca Metrorex, CNADNR şi CFR să nu piardă bani europeni

România primește 350 de milioane de euro pentru biodiversitate

MFP: România a angajat în proporţie de 100% fondurile nerambursabile de 181 milioane franci elveţieni

Săli ale Hanului Gabroveni vor fi amenajate printr-un proiect de un milion de euro

MDRT: S-au plătit fonduri europene de 460 de milioane de lei

Cotovelea, secretar de stat în MAEur, numit coordonator pentru fonduri externe nerambursabile

Transelectrica a semnat un contract pentru fonduri nerambursabile de 50 mil. lei, pentru investiţii

Cinci companii vor primi fonduri nerambursabile de 27,2 milioane lei pentru investiţii

Fonduri nerambursabile de 141 milioane lei pentru investiţii în producţie realizate de 15 firme

Fonduri nerambursabile de peste 61 de mil. euro, atrase în Harghita prin Programul Regio

Prefinanţarea proiectelor UE: 20% pentru fonduri nerambursabile şi lucrări sub un milion lei