francois fillon

Francois Fillon a demisionat din consiliile de administrație ale două firme rusești

Francois Fillon (foto), fost prim-ministru al Franţei, a anunţat vineri că a demisionat din consiliile de administraţie a două firme ruseşti, în semn de protest faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Francois Fillon a demisionat din consiliile de administrație ale două firme rusești
Fostul premier francez Francois Fillon a fost propus să facă parte din consiliul de administrație al unei companii energetice rusești

Bursa din Paris va avea din 15 martie un nou șef. Pentru prima dată o femeie va ocupa această funcție

Un tribunal francez l-a condamnat pe fostul prim-ministru Francois Fillon la cinci ani de închisoare

Alegeri prezidenţiale în Franţa: Macron a obţinut 24,01%, iar Marine Le Pen 21,30% din voturi - rezultate definitive

Alegeri prezidenţiale în Franţa: Macron a obţinut 24,01%, iar Marine Le Pen 21,30% din voturi – rezultate definitive

Alegeri în Franţa: cel mai disputat scrutin prezidenţial din istoria recentă. Doi candidaţi anti-UE cu şanse

Alegeri Franţa: Macron conduce în faţa candidatei de extrema-dreaptă Marine Le Pen. Fillon, al treilea

Alegeri Franţa: Le Pen, cu un procent, în faţa lui Macron - sondaj Ifop

Alegeri Franţa: Le Pen, cu un procent, în faţa lui Macron – sondaj Ifop

Alegerile prezidenţiale din Franţa provoacă îngrijorare printre investitori - Saxo Bank

Alegerile prezidenţiale din Franţa provoacă îngrijorare printre investitori – Saxo Bank

Alegeri Franţa: Emmanuel Macron este în continuare favorit în sondaje

Indecizie fără precedent în rândul alegătorilor francezi înaintea alegerilor prezidenţiale - sondaj

Indecizie fără precedent în rândul alegătorilor francezi înaintea alegerilor prezidenţiale – sondaj

Alegeri Franţa: cum a arătat prima dezbatere televizată în campania pentru prezidenţiale

Franţa: 70% dintre alegători doresc ca Francois Fillon să se retragă din cursa pentru alegeri

Marine Le Pen conduce în cadrul ultimei serii de sondaje pentru alegerile prezidenţiale din Franţa

Alegeri prezidenţiale Franţa: Valls nu ar intra în turul decisiv. Fillon şi Le Pen calificaţi în orice ipoteză - studiu

Alegeri prezidenţiale Franţa: Valls nu ar intra în turul decisiv. Fillon şi Le Pen calificaţi în orice ipoteză – studiu

Francois Fillon este considerat candidatul cel mai pro-rus din politica internaţională

Francois Fillon ar câştiga categoric alegerile prezidenţiale din Franţa în faţa lui Marine Le Pen

Noul Guvern francez, format miercuri. Prima şedinţă va avea loc joi

Sarkozy acceptă demisia guvernului Fillon

Premierul Franţei, Francois Fillon, şi-a depus demisia