gazoduct south stream

South Stream: Gazprom şi OMV au semnat acordul privind construirea secţiunii din Austria

Directorul grupului energetic rus Gazprom, Alexei Miller, şi omologul său de la OMV, Gerhard Roiss, au semnat marţi acordul pentru înfiinţarea unei companii mixte care va fi responsabilă pentru construirea secţiunii din Austria a conductei South Stream, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin în Austria, transmite Reuters.

South Stream: Gazprom şi OMV au semnat acordul privind construirea secţiunii din Austria
South Stream ar putea constitui o excepţie de la cererile UE privind transportul de gaze - Şeful OMV

South Stream ar putea constitui o excepţie de la cererile UE privind transportul de gaze – Şeful OMV

Negocierile UE-Rusia cu privire la gazoductul South Stream vor fi reluate la prima ocazie - Oettinger

Negocierile UE-Rusia cu privire la gazoductul South Stream vor fi reluate la prima ocazie – Oettinger

Serbia încă nu a luat o decizie cu privire la suspendarea lucrărilor la gazoductul South Stream

Bulgaria suspendă lucrările la South Stream

Gazoductul South Stream nu trebuie să fie ostaticul relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina - ministru bulgar

Gazoductul South Stream nu trebuie să fie ostaticul relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina – ministru bulgar

Primele represalii serioase la adresa Rusiei: Comisia Europeană a cerut suspendarea proiectului South Stream

Un magnat rus va construi secţiunea din Bulgaria a gazoductului South Stream

South Stream: Tronsonul din Ungaria va fi operaţional în 2017

Bulgaria: Ţevile gazoductului South Stream au dispărut

South Stream: Turcia ar putea permite amplasarea conductei pe teritoriul său

Europa îngheaţă proiectul South Stream

Europa îngheaţă proiectul South Stream

South Stream: Ungaria îşi va respecta angajamentele, dă asigurări la Moscova premierul Viktor Orban

CE a cerut oficial Rusiei să renegocieze acordurile pentru construcţia South Stream

Şeful Gazprom, în vizită la Sofia pentru discuţii privind proiectul South Stream

Rusia va finanţa integral tronsonul sârb al gazoductului South Stream

Rusia lansează construcţia gazoductului South Stream

Bulgaria va semna un acord cu Gazprom pentru gazoductul South Stream

Ruşii ar putea aduce conducta South Stream în România. Nu se mai înţeleg cu bulgarii