Deprecierea puternică a lirei sterline faţă de euro după referendumul din 23 iunie, când britanicii au votat ieşirea din Uniunea Europeană, scumpeşte semnificativ, cu sute de milioane de lire, contribuţia Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene de anul viitor, potrivit calculelor Financial Times. Anul acesta, jocul ratelor de schimb îi avantajează pe britanici: au lăsat UE cu un deficit de 1,7 miliarde euro, care va fi acoperit din bani care ar fi ajuns la toate statele membre. Pe termen lung, după materializarea Brexitului, pierderea contribuţiei Marii Britanii, de aproximativ 8 miliarde de euro pe an, va tăia cel mai probabil din programele din fonduri structurale, de care beneficiază în principal statele din Europa Centrală şi de Est.