productie energie electrica

Prognoză de consum ridicat de electricitate în aprilie, până la 9.000 MW. Centrale electrice cu o putere de peste 1.500 MW vor fi însă oprite

Şi în luna aprilie, lună de primăvară cu temperaturi care să nu solicite prea tare sistemul energetic naţional, consumul de energie electrică se va situa la cote ridicate, aproape chiar de pragul de 9.000 MW putere orară.

Prognoză de consum ridicat de electricitate în aprilie, până la 9.000 MW. Centrale electrice cu o putere de peste 1.500 MW vor fi însă oprite
De când a venit frigul, România trebuie să importe energie electrică pentru a-şi asigura consumul

România nu-şi mai poate asigura necesarul de electricitate în orele de vârf de consum, dacă nu bate vântul. Importuri masive

Ce nu spune Iancu de la PSD: În luna în care a acuzat Petrom că a oprit voit centrala Brazi ca să crească preţul, în SEN au fost 60 de avarii

Energia verde asigura jumătate din producţia naţională de electricitate, duminică la prânz

Am consumat curent mai “verde”? Termocentralele au ajuns la peste 40% din producţia de energie şi au susţinut creşterea consumului

Consumul de electricitate al României a scăzut în primul semestru cu 1,5%. Exportul de energie electrică a coborât cu 1,2%

Producţia de energie electrică a urcat cu 3,4%, în ianuarie. Importul a scăzut cu 24,4%, iar exportul cu 15,4%

Consum foarte ridicat de electricitate la nivel naţional, cu 10% mai mare decât în aceeaşi zi a anului trecut

Consumul de electricitate, încetinire şi în septembrie. Doar firmele au consumat mai mult în 2016

Producţia de energie electrică şi termică va costa 2,3 milioane de lei, la iarnă

Consumul naţional de electricitate a crescut cu 5,9% în primele 11 luni ale anului trecut

Exportul de enegie electrică a crescut cu 40%, în primele nouă luni. Avans de 4,3% pentru producţie

Energia regenerabilă va reprezenta 26% din producţia de electricitate în 2020

Exces de energie în România. Eolienele închid termocentrale din cauza legii

Producţia de energie electrică a crescut cu 4,8%, în primele patru luni. Consumul final a scăzut cu 1,6%

Consumul naţional de electricitate a scăzut cu 5% în 2013, până la 49,6 TWh

Producţia de energie electrică a crescut cu 6% în primele 2 luni din 2014. Consumul s-a redus cu 0,3%

Capacitatea de producţie a energiei electrice va creşte cu aproape 20% până în 2020

Producţia de energie electrică a scăzut cu 6%, iar consumul cu 7,5%, în primele şapte luni din 2013