referendum marea britanie

Brexit: Londra exclude organizarea unui al doilea referendum

Ministrul britanic al afacerilor europene David Lidington a exclus, într-un interviu apărut marţi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, organizarea unui al doilea referendum cu privire la apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, susţinând că ”în democraţie trebuie să se respecte rezultatele consultărilor” populare, relatează AFP.

Brexit: Londra exclude organizarea unui al doilea referendum
Telegraph: Marea Britanie ar putea organiza un al doilea referendum dacă ajunge la un acord privind migraţia cu UE

Brexit: Fitch a redus cu o treaptă, la

Brexit: Fitch a redus cu o treaptă, la „AA”, ratingul suveran al Marii Britanii

Nu Comisia a cerut referendumul. Cei care l-au convocat trebuie să tragă învăţăminte - purtător cuvânt CE

Nu Comisia a cerut referendumul. Cei care l-au convocat trebuie să tragă învăţăminte – purtător cuvânt CE

Primul summit european după decizia Marii Britanii de a părăsi UE începe astăzi la Bruxelles. Reuniunea Consiliului European

Brexit: Boris Johnson nu vede 'nicio grabă' pentru ieşirea Marii Britanii din UE

Brexit: Boris Johnson nu vede ‘nicio grabă’ pentru ieşirea Marii Britanii din UE

Ungaria vrea să atragă firmele care vor să părăsească Marea Britanie, după Brexit

Marea Britanie va lansa procedurile de ieşire din UE “numai atunci când va fi pregătită” - ministrul britanic de finanţe

Marea Britanie va lansa procedurile de ieşire din UE “numai atunci când va fi pregătită” – ministrul britanic de finanţe

Acalmie precară pe bursele asiatice, după deruta provocată de Brexit

Experţii din City-ul londonez preconizează o scădere a dobânzii în Marea Britanie şi o creştere a inflaţiei

Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy cere un nou tratat european

Votul britanicilor pune la grea încercare Europa - Hollande

Votul britanicilor pune la grea încercare Europa – Hollande

Comentariu AFP: David Cameron, ''ucenicul vrăjitor'' care a pierdut referendumul privind Uniunea Europeană

Comentariu AFP: David Cameron, ”ucenicul vrăjitor” care a pierdut referendumul privind Uniunea Europeană

Iohannis: Regretăm acest vot, dar îl respectăm. România e convinsă că UE trebuie să continue

CNMR solicită autorităţilor să explice posibilele implicaţii asupra investiţiilor britanice în România

Brexit: Boris Johnson, huiduit la ieşirea din locuinţă, dar favorit al caselor de pariuri la postul de premier

Poziţia Marii Britanii în NATO va rămâne neschimbată, spune Stoltenberg

Iohannis despre Brexit: Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia României

UE este hotărâtă să-şi păstreze unitatea în 27 de membri - preşedinte Consiliul European

UE este hotărâtă să-şi păstreze unitatea în 27 de membri – preşedinte Consiliul European

Viaţa după Brexit. Ce se va întâmpla după ce Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană

Aurul la cea mai ridicată valoare din ultimele 27 de luni

Lira sterlină, cel mai ridicat nivel din 2016 pe fondul estimărilor că Marea Britanie va rămâne în UE

Fostul primar al Londrei: Ieşirea Marii Britanii din UE ar fi 'un triumf pentru democraţie'

Fostul primar al Londrei: Ieşirea Marii Britanii din UE ar fi ‘un triumf pentru democraţie’

Brexit: S-au deschis secţiile de vot

Brexit: S-au deschis secţiile de vot

Brexit: Tabăra

Brexit: Tabăra „In” conduce în cele mai noi sondaje

BREXIT: Europa cere Marii Britanii să lanseze cât mai repede procedura de ieşire

Studiu: 38% dintre companiile producătoare din Germania se tem de efectele unui Brexit

UE şi Turcia vor deschide pe 30 iunie un nou capitol din negocierile de aderare

Crăciun, BCR Pensii: În caz de Brexit, trebuie să ne aşteptăm ca investitorii să vândă activele româneşti, inclusiv leii

Brexit: Presa britanică, împărţită între pro şi contra

Restricţii la transferuri de lire sterline în contextul referendumului din Marea Britanie