ucraina

Manifestație de proporții la Kiev pentru UE, care a suspendat negocierile cu puterea ucraineană

Câteva sute de mii de opozanți ucraineni proeuropeni, susținuți de către americanul John McCain, l-au avertizat duminică pe președintele țării cu privire la tentația de a „vinde” Ucraina Moscovei, iar UE a anunțat suspendarea lucrărilor în vederea unui acord de asociere cu Kievul, relatează AFP.

Manifestație de proporții la Kiev pentru UE, care a suspendat negocierile cu puterea ucraineană
Cel mai bogat oligarh din Ucraina ia apărarea manifestanţilor

UE propune Ucrainei pregătirea unui plan pentru aplicarea unui eventual acord de asociere

Parlamentul European cere o mediere UE în Ucraina

Ucraina: Confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine. Baricadele au rezistat

Ucraina vrea un ajutor de 20 de miliarde de euro de la UE în schimbul Acordului de Asociere

Ucraina: Confruntări între poliţie şi manifestanţi în faţa primăriei din Kiev

Ucraina: Peste 10.000 de oameni s-au adunat în Kiev, după ce noaptea poliţia a dispersat manifestanţii

Ucraina: Poliţia i-a dispersat pe manifestanţii care blocau mai multe clădiri administrative din Kiev

Costul asigurării datoriilor Ucrainei a atins maximul ultimilor patru ani, din cauza Rusiei

Criza din Ucraina: Autorităţile somează protestatarii să părăsească Piaţa Independenţei

Ucraina: UE şi SUA, preocupate de riscul de a

Ucraina: UE şi SUA, preocupate de riscul de a „degenera” al crizei după descinderea la sediul opoziţiei

AFP: Oligarhii ucraineni ar putea să renunţe la Viktor Ianukovici

Ucraina: Manifestanţii rămân mobilizaţi la Kiev, în pofida frigului şi zăpezii

Ucraina: 200.000 de oameni au protestat la Kiev. Manifestanţii au dărâmat statuia lui Lenin

Opoziţia ucraineană susţine că Viktor Ianukovici pregăteşte aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

Ucraina: Guvernul şi opoziţia acceptă supravegherea internaţională a unei anchete privind violenţele din Kiev

Ucraina: Opoziţia a primit susţinerea mai multor ţări occidentale înaintea unei reuniuni OSCE

Ucraina: Guvernul de la Kiev, pregătit să discute cu opoziţia despre posibile alegeri anticipate

Serghei Lavrov denunţă criticile NATO faţă de Ucraina

Ucraina: Premierul avertizează opoziţia cu privire la

Ucraina: Premierul avertizează opoziţia cu privire la „escaladarea” crizei

Criza din Ucraina: Principalii actori - ce vrea opoziţia, poziţia Rusiei şi ce spune UE

Criza din Ucraina: Principalii actori – ce vrea opoziţia, poziţia Rusiei şi ce spune UE

Naftogaz şi Gazprom au ajuns la un acord privind amânarea datoriei Ucrainei pentru gazul rusesc

Ucraina: Forţe speciale, mobilizate la Kiev. Protestele continuă

Acţiunile Gazprom au scăzut la minimul ultimelor trei luni, din cauza protestelor din Ucraina

Rusia va oferi Ucrainei gaze mai ieftine, dacă se alătură grupului economic condus de Moscova - presă

Rusia va oferi Ucrainei gaze mai ieftine, dacă se alătură grupului economic condus de Moscova – presă

Ucraina caută bani în China pentru a-şi plăti datoriile

Protestele continuă în Ucraina: Zeci de mii de oameni au manifestat în Piaţa Independenţei din Kiev

Ce companii româneşti au interese în Ucraina

Ucraina vrea să obţină bani din China cu care să-şi ramburseze datoriile

Protestele din Ucraina cresc riscul unei crize valutare