Numărul de poliţe PAD – de asigurare obligatorie a locuinţelor – în vigoare la finalul anului 2014 va depăşi pragul de 1,8 milioane, estimează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare /UNSAR/, potrivit datelor prezentate, marţi, de directorul general al companiei Generali România, Adrian Marin, la Forumul Internaţional de Asigurări FIAR, de la Braşov.