Taxe mai mari pentru coletele din China. Cât vei plăti de la anul pentru ce comanzi de pe Shein, Temu sau AliExpress

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au fost de acord vineri cu impunerea, din iulie 2026, a unor taxe vamale de trei euro (3,52 dolari) la coletele cu o valoare de sub 150 euro care vin în cele 27 state membre UE, o decizie care va lovi platformele online din China, cum ar fi Shein, Temu şi AliExpress, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 12 dec. 2025, 15:58
Taxe mai mari pentru coletele din China. Cât vei plăti de la anul pentru ce comanzi de pe Shein, Temu sau AliExpress

Taxa convenită vineri este o măsură temporară şi va rămâne în vigoare până în 2028, când vor fi impuse taxe vamale tuturor mărfurilor importate în blocul comunitar, indiferent de valoarea lor, a precizat într-un comunicat Comisia Europeană, scrie Agerpres.

„Această măsură temporară vine ca urmare a faptului că astfel de colete intră în UE fără taxe vamale, ducând la o concurenţă incorectă pentru vânzătorii din blocul comunitar, riscuri de sănătate şi de siguranţă pentru consumatori, nivel ridicată de fraudă şi temeri privind mediul”, se arată în comunicat.

Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare în condiţiile în care tot mai multe produse dăunătoare intră în UE.

Noua taxă va afecta probabil retailerii online care trimit mărfuri din China, cum ar fi Shein, Temu sau AliExpress, în condiţiile în care 91% din toate comenzile online de sub 150 de euro au venit din China în 2024.

De asemenea, noile reglementări ar urma să combată fraudele şi să evite acele importuri care sunt deliberat declarate cu o valoare subestimată în declaraţiile vamale, pentru evitarea plăţii taxelor.

Declaraţiile vamale neconforme au un efect negativ asupra firmelor din UE, care concurează cu importurile low-cost, a precizat Comisia Europeană. În plus, exceptarea coletelor mici de la plata taxelor vamale îi determină pe importatori să împartă comenzile mai mari în colete mai mici când sunt trimise în UE, generând risipă de ambalaje.

Planul iniţial al UE era să elimine scutirile de care beneficiau coletele cu o valoare de sub 150 euro doar în 2028. Dar sosirea în blocul comunitar a miliarde de colete, în special din China, a declanşat o reacţie adversă din partea companiilor şi a pus presiune pe politicieni să acţioneze mai devreme, pentru a proteja retailerii europeni de concurenţa incorectă.

Analiştii atrag atenţia că vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectaţi de practicile neloiale şi de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul pieţelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate şi transportate are o amprentă ecologică şi climatică negativă.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV. Bolt aduce taxiurile tradiționale în aplicație într-un parteneriat cu Meridian Taxi. Cum va funcționa noul serviciu
EXCLUSIV. Bolt aduce taxiurile tradiționale în aplicație într-un parteneriat cu Meridian Taxi. Cum va funcționa noul ...
Bolt va introduce categoria Bolt Taxi în România în a doua jumătate a lunii noiembrie, printr-un proiect pilot care se va desfășura la Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) din......
VIDEO Rival direct pentru Pepco și Action: Shock Price, un nou lanț de magazine cu prețuri mici, se deschide în România
VIDEO Rival direct pentru Pepco și Action: Shock Price, un nou lanț de magazine cu prețuri mici, se deschide în România
Grupul Modivo aduce în România un nou lanț de magazine cu prețuri mici.
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea obligației de ofertare a energiei hidro pe piața de energie
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea ...
Ministerul Energiei a publicat recent un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei prin care obligă ...
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ONG-ului privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podişor
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat ...