Teodorovici: Codul Fiscal nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale

Codul Fiscal ar putea fi finalizat în Parlament până la finalul acestei luni, însă nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, a declarat luni ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Forumului Regional al Apei Dunărea - Europa de Est 2015.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 09:05
Teodorovici: Codul Fiscal nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale

‘Avem şansa să încheiem în această lună în Parlament Codul Fiscal, dar nu va fi aprobat decât cu acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale. Este foarte important ca acest Cod să fie agreat de partenerii noştri internaţionali pentru a-i da consistenţă şi credibilitate’, a precizat Teodorovici.

De asemenea, el am mai spus că se aşteaptă ca la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, din 14 iulie, să se anunţe că România este din nou în acord cu Fondul Monetar Internaţional şi are şanse să îl încheie su succes, şi că va încheia anul cu bugetul în ţintele de deficit asumate, scrie Agerpres.

‘România are şansa să aibă un Cod Fiscal cu foarte multe măsuri de relaxare fiscală, un acord cu FMI şi un buget care respectă limitele asumate la nivel european. România are o şansă să demonstreze în Europa că este o forţă economică’, a mai spus ministrul Finanţelor.

Potrivit proiectului de modificare pentru Codul Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% începând cu 1 ianuarie 2018. De asemenea, impozitul pe construcţii speciale urmează să fie eliminat din 2016 iar cota unică de impozitare ar putea scădea de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.

Alte modificări vor fi aplicate pentru sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariaţi, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situaţii înscrise în registrul comerţului -dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare.

Contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2017, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...