Teraplast a primit acordul Consiliului Concurenţei pentru preluarea a 50% din producătorul de ţiglă Depaco

Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a primit din partea Consiliului Concurenţei acordul pentru achiziţia a 50% din producătorul de ţiglă Depaco, anunţă News.ro.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 13:27
Teraplast a primit acordul Consiliului Concurenţei pentru preluarea a 50% din producătorul de ţiglă Depaco

”Ca urmare a deciziei Consiliului Concurenţei, Teraplast va achiziţiona pachetul de 50% din părţile sociale ale Depaco (care la rândul său deţine 51% din părţile sociale ale societăţii Cortina WTB), iar asociatul fondator, Dragoş Irimescu va rămâne un asociat important al companiei”, arată un comunicat transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro.

Operaţiunile Depaco vor fi conduse de Valeriu Irimescu din poziţia de director general.

„Depaco este o companie solidă şi suntem convinşi că va aduce plus valoare business-ului Teraplast Group. Vom începe să exploatăm sinergiile de aprovizionare şi cele comerciale, astfel încât să realizăm ceea ce ne-am propus pentru Depaco şi implicit pentru Grupul Teraplast”, a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Teraplast, Dorel Goia.

Compania Depaco a fost înfiinţată în anul 1999 şi este al doilea producător de ţiglă metalică de pe piaţa din România.

În prezent, procesul de producţie din fabrica Depaco de la Băicoi se desfăşoară pe mai mult de 40 linii automate. În anul 2016 firma a avut o cifră de afaceri de 130 milioane lei şi un profit net de 11 milioane lei.

Grupul Teraplast a obţinut anul trecut un profit net de 40,3 milioane lei, la afaceri de 398,9 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Grupul include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel (nouă denumire a Plastsistem, din ianuarie 2017), subsidiara TeraGlass, subsidiara Teraplast Logistic şi Politub (entitate controlată în comun sub formă de asociere în participaţie).

Din anul 2008, compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu simbolul TRP, având în prezent o capitalizare de 328,5 milioane lei.

Cel mai mare acţionar al Teraplast este omul de afaceri Dorel Goia, cu 46,77% din acţiuni, în timp ce fondul KJK Fund II are o participaţie de 10,03%.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...