Theresa May anunţă că ea va conduce de acum negocierile cu UE privind Brexit-ul

Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi că ea va conduce de acum negocierile cu Uniunea Europeană, mutând atenţia Departamentului pentru Brexit spre pregătirea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, în timp ce Londra a precizat de asemenea că va menţine legile UE în perioada de tranziţie, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 25 iul. 2018, 05:49
Theresa May anunţă că ea va conduce de acum negocierile cu UE privind Brexit-ul

În ultimele luni, o unitate specială din cadrul biroului premierului Theresa May a început să joace un rol tot mai mare în negocierile privind Brexit-ul, astfel că anunţul de marţi nu face decât să formalizeze acest transfer de responsabilitate.

‘Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană, iar secretarul de stat pentru ieşirea din Uniunea Europeană îmi va ţine locul atunci când va fi nevoie’, a precizat May într-o declaraţie scrisă transmisă parlamentului.

‘DExEU (Departamentul pentru ieşirea din UE) va continua să conducă toate pregătirile guvernului pentru Brexit: pregătirile interne atât pentru scenariul în care există un acord cât şi pentru scenariul în care nu există un acord şi pregătirile pentru negocierile în vederea implementării detaliilor viitorului cadru’, se mai arată în documentul citat.

În acelaşi timp, Londra a anunţat marţi cu intenţionează să păstreze legislaţia UE pe timpul perioadei de tranziţie după oficializarea Brexit-ului în luna martie a anului viitor, spunând că elemente ale legilor din 1972 care au făcut Marea Britanie membră a UE vor trebui conservate, inclusiv un rol pentru Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Conform unui document de politică privind legislaţia, este nevoie de implementarea termenilor oricărui acord final privind Brexit-ul negociat între Londra şi Bruxelles, odată ce a fost aprobat de principiu de parlament.

Documentul este cea mai clară prezentare de până acum privind modul în care guvernul britanic intenţionează ca relaţia dintre Marea Britanie şi UE să fie puţin schimbată pe parcursul aşa-numitei perioade de implementare, care ar urma să dureze până în decembrie 2020.

Documentul prevede o continuare a rolului CEJ pe întreaga perioadă de tranziţie, precum şi aplicarea legilor UE.

‘Ca parte a stabilirii unei ieşiri line şi ordonate, Marea Britanie şi UE au convenit ca în perioada de implementare actualele mecanisme ale UE pentru supervizare şi aplicarea legii vor continua să funcţioneze în Marea Britanie’, se arată în documentul Departamentului pentru Brexit.

Secretarul pentru Brexit, Dominic Raab, a spus că menţinerea legilor UE a fost necesară pentru a oferi siguranţă în timpul procesului de ieşire din blocul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. Oficialul a mai dezvăluit că angajările vor fi de ordinul miilor,......
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...