Tinerii născuţi în perioada 1980-2000 vor beneficii extrasalariale şi program flexibil – studiu Smartree

Tinerii din generaţia Millennials (generaţia Y), născuţi în perioada 1980-2000, sunt destul de greu de abordat de către angajatori, în condiţiile în care salariul nu este cel mai important şi, de departe, nici singurul aspect pe care aceştia îl iau în considerare în alegerea unui loc de muncă, potrivit Smartree, unul dintre jucătorii locali pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.
Economica.net - lun, 11 apr. 2016, 09:32
Tinerii născuţi în perioada 1980-2000 vor beneficii extrasalariale şi program flexibil - studiu Smartree

Generaţia Y se diferenţiază de generaţia X (părinţii lor) în ceea ce priveşte decizia de a accepta un job, prin mai multe aspecte, arată datele Smartree. În primul rând, tinerii Millennials au dorinţa de a promova cât mai repede, neavând răbdarea necesară parcurgerii tuturor etapelor de evoluţie profesională. În acelaşi timp, îşi manifestă dorinţa de a dezvolta abilităţi de lideri. În al doilea rând, sunt cu un pas în faţă comparativ cu generaţia anterioară, datorită familiarităţii Internetului şi a canalelor de socializare online, cu care practic au crescut, susţine Smartree.

‘Accesul la mediul online le permite să fie mult mai informaţi despre companiile din piaţă, să fie mai comunicativi şi creativi decât generaţiile anterioare. În plus, cei mai mulţi dintre ei sunt deschişi la noi provocări şi îşi asumă fără rezerve implicarea în proiecte pentru care încă nu sunt pregătiţi professional’, spune Raluca Peneş, HR coordinator Smartree.

În procesul de angajare, este important ca recruiterii să menţioneze aspecte legate de mediul organizaţional, pachetul de beneficii extrasalariale, flexibilitatea programului de lucru, existenţa oportunităţii de a evolua profesional cât mai rapid, distanţa faţă de domiciliu, lucruri foarte importante pentru candidaţii care fac parte din generaţia Millennials, subliniază Raluca Peneş.

Pachetul salarial şi cel de beneficii trebuie să fie unul destul de motivant şi complex. În afară de salariu, tinerii îşi doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Ei întreabă chiar în cadrul primului interviu de recrutare care sunt beneficiile asigurate de compania respectivă, potrivit Smartree.

‘Comparativ cu generaţia X, tinerii Millennials pun mult mai mult accent pe echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Deşi valorile lor nu constau neapărat în achiziţionarea unei case sau a unei maşini, doresc să aloce mai mult timp familiei, hobby-urilor sau altor activităţi care ţin de dezvoltarea personală’, explică Raluca Peneş.

Potrivit informaţiilor Smartree, există domenii în care tinerii Millennials solicită la interviul de angajare un program de lucru flexibil, deoarece noţiunea de pontaj sau program fix la birou poate reprezenta pentru ei un fel de constrângere a activităţii şi, implicit, a rezultatelor. Dacă generaţia anterioară este una adeptă a programului fix la birou, inclusiv a orelor suplimentare, noua generaţie preferă în mod evident flexibilitatea programului de muncă.

Smartree procesează informaţii despre 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc.

Te-ar mai putea interesa și
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Românii plătesc 16.000 de euro pentru o bucătărie premium: afacerile Nolte Home Studio au crescut cu 50%
Nolte Home Studio, care distribuie în România bucătăriile Nolte Küchen, unul dintre liderii europeni în mobilier de bucătărie, a înregistrat anul trecut afaceri de circa 6,6 milioane lei,......
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i vindeau
Penurie de carburanţi în Franţa – Aproape 20% din benzinării au rămas fără o parte din combustibilii pe care-i ...
Aproape una din cinci benzinării din Franţa se confrunta, marţi dimineaţa, cu lipsa unuia sau mai multor combustibili, ...
Parc nou în București, se va numi “Donald Trump”, anunț oficial
Parc nou în București, se va numi “Donald Trump”, anunț oficial
Daniel Băluță, primar al sectorului 4 al Capitalei a spus că un nou parc pe care Primăria îl organizează deja se va ...
Un complex petrochimic din Arabia Saudită a fost lovit de atacuri cu rachete iraniene – AFP
Un complex petrochimic din Arabia Saudită a fost lovit de atacuri cu rachete iraniene – AFP
Un complex petrochimic din estul Arabiei Saudite a fost lovit de atacuri în noaptea de luni spre marţi, a declarat un martor ...