Toshiba a prezentat cea mai subţire tabletă din lume GALERIE FOTO

Toshiba, unul dintre mari producători IT&C la nivel mondial, a prezintă în cadrul CES (International Consumer Electronics Show) de anul acesta cea mai subţire tabletă din lume, informează techchrunch.com.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 15:17

Excite X10 are 10 inci, cântăreşte puţin peste 540 de grame şi o grosime de 7,66 de milimetri, dar să nu uită că urmează lansarea iPad 3, iar Apple îşi sochează mereu fanii prin noile inovaţii.

Tableta are un procesor de 1.2 Ghz, o memorie RAM de 1 GB şi vine cu sistemul de operare Antroid 3.2 Honeycomb.

Dispozitivul este dodat cu Corning Gorilla glass pentru a preveni zgârieturile, iar rezoluţia este de 1280 x 800 pixeli. Tableta dispune de două camere, una pe spate de 5 megapixeli şi una în faţă, destinată în principal chat-ului video  de 2 megapixeli.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 iunie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ai ARF, EGIS și ALSTOM - a efectuat recepția pentru punerea în......
Directorul de comunicare al grupului Renault va conduce și divizia din Spania a producătorului francez
Directorul de comunicare al grupului Renault va conduce și divizia din Spania a producătorului francez
Începând cu 1 iulie 2026 directorul de comunicare al grupului Renault, Christian Stein, va prelua și conducerea Renault ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că îl va da afară pe directorul general Doru Cazan de la Apele Române
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că îl va da afară pe directorul general Doru Cazan de la Apele Române
Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Doru Cazan, va fi schimbat din funcţie, după ce a reînnoit ...
Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023
Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023
Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să anunţe joi la ora 14:15 (12:15 GMT) decizia de politică monetară iar analiştii ...