Transalpina, închisă temporar începând de vineri seară, în condiţiile în care în zonă se anunţă ninsori, ceaţă şi viscol

Drumul naţional 67 C – Transaplina va fi închis circulaţiei, începând de vineri seară, între localităţile Rînca şi Obîrşia Lotrului, măsura fiind luată în condiţiile în care pentru zona de munte a judeţului Vâlcea meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea, iar în zonă sunt aşteptate fenomene meteo precum ninsori, viscol şi ceaţă, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 06 oct. 2017, 15:10
Transalpina, închisă temporar începând de vineri seară, în condiţiile în care în zonă se anunţă ninsori, ceaţă şi viscol

Transalpina va fi închisă începând de vineri seară, de la ora 20.00, între kilometrul 34+500 demetri şi kilometrul 59 + 800 de metri, între localităţile Rânca şi Obîrşia Lortului, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, scrie News.ro.

Măsura este una temporară şi a fost dispusă în condiţiile în care în zona de munte a acestui judeţ se anunţă ninsori, vânt puternic care va viscoli zăpada şi ceaţă care poate reduce considerabil vizibilitatea.

În această perioadă, circulaţia pe acest tronson de drum era restricţionată pe timp de noapte, după ora 19.00, accesul autovehiculelor fiind permis doar în timpul zilei.

În mod obişnuit, Transalpina, la fel ca şi Transfăgărăşanul, este închisă pe timp de iarnă.

Te-ar mai putea interesa și
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa contul companiei de ride-hailing. Conform Reuters, Uber a confirmat ulterior......
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...