Trecerile de pietoni din Capitală ar putea fi semnalizate luminos

Consilierii municipali au adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre pentru realizarea unui studiu de fezabilitate de către Administraţia Străzilor vizând identificarea soluţiilor tehnice de iluminare şi semnalizare luminoasă a trecerilor de pietoni nesemaforizate.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 12:05
Trecerile de pietoni din Capitală ar putea fi semnalizate luminos

‘Lista trecerilor de pietoni va fi întocmită de către Administraţia Străzilor, în colaborarea cu Brigada Rutieră Bucureşti, şi supusă aprobării Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti, iar la întocmirea acestei liste se va ţine cont de trecerile de pietoni care sunt deja aprobate pentru semaforizare’, prevede proiectul.

În expunerea de motive, semnată de consilierii municipali PNL, se arată că, potrivit statisticilor, peste tot în lume, zonele cu treceri de pietoni reprezintă un risc crescut de accidente rutiere, atât pe timp de zi, cât şi noaptea.

‘Locul în care pietonii traversează strada trebuie să fie foarte vizibil pentru şofer atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. La nivel mondial, au fost efectuate nenumărate studii privind trecerile de pietoni şi concluzia a fost unanimă: realizarea unui iluminat adecvat pe timpul nopţii îmbunătăţeşte în mod cert vizibilitatea şi siguranţa participanţilor la trafic. Reducerea numărului de accidente se datorează în principal apariţiei iluminatului, deoarece rata lor de producere pe timpul zilei a rămas neschimbată’, au precizat iniţiatorii.

Ei au adăugat că, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Direcţia Generală de Poliţie, în anul 2016, în Capitală, s-au produs 1.597 de accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni, soldate cu 47 de persoane decedate.

Principalele cauze ale acestor accidente rutiere au fost: traversarea neregulamentară şi neacordarea de prioritate pietonilor.

Sistemul de iluminare şi semnalizare ar urma să fie compus din: stâlpi echipaţi cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED cu putere de 270W şi lumină albă-rece, amplasaţi de o parte şi de alta a trecerii de pietoni (fluxul luminos va fi concentrat pe trecerea de pietoni pentru realizarea unui contrast între iluminatul stradal şi zona de traversare); markeri luminoşi cu tehnologie LED, încastraţi în carosabil, cu lumină galbenă intermitentă; doi senzori de mişcare amplasaţi pe stâlpi, pentru detecţia pietonilor.

‘Totodată, după implementarea pe marile bulevarde administrate de CGMB, proiectul poate fi extins şi în reţeaua stradală administrată la nivelul sectoarelor municipiului’, au menţionat liberalii.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă scumpire a carburanților în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 24 februarie
Nouă scumpire a carburanților în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 24 februarie
Carburanții auto s-au scumpit din nou azi la stațiile de distribuție, pentru a cincea oară în această lună....
Autostrăzi prioritare la construit în 2026. Provincia istorică a României către care se îndreaptă toate privirile
Autostrăzi prioritare la construit în 2026. Provincia istorică a României către care se îndreaptă toate privirile
Bugetul pe anul 2026 va ține cont și de relansarea economică, iar infrastructura rutieră are un rol important, anunță ...
Daune de milioane de euro și riscuri tot mai complexe: cum se schimbă asigurările pentru companii în România
Daune de milioane de euro și riscuri tot mai complexe: cum se schimbă asigurările pentru companii în România
Creșterea investițiilor în infrastructură, industrializare și energie verde schimbă radical profilul daunelor din asigurările ...
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus 1,8 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în 2025, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141. Deficit de 58 de ori mai mic în 2025 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus 1,8 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în 2025, efect direct al eliminării ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale ...