Ultima oră

Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa personală ar putea fi adoptate în aprilie 2016

Normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice sunt finalizate la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor urmând să fie adoptate în aprilie 2016, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri remis, luni, Agerpres.

Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa personală ar putea fi adoptate în aprilie 2016
Ministrul Energiei: Falimentul Complexului Energetic Hunedoara nu reprezintă o opţiune

Raport Guvern: Ministerul Energiei şi cel al Sportului, minusuri la capitolul transparenţă. Ce au făcut celelalte ministere

Execuţia bugetară după primele 11 luni, pe excedent cu 5,3 miliarde lei, reprezentând 0,76% din PIB

Turcia nu vede o normalizare a relaţiilor cu Israelul dacă acest stat nu ridică blocada asupra Fâşiei Gaza

TVR susţine că abia supravieţuieşte încasând o taxă de sub un euro pe lună

Reprezentanţii Guvernului, liderii sindicatelor şi reprezentanţii patronatelor discută despre salariul minim pe economie

Elveţia şi Franţa sunt cele mai scumpe destinaţii din Europa pentru amatorii de schi

Ministerul Finanţelor a atras în acest an 36,4 miliarde lei

Instanţa respinge contestaţia lui Dan Şova, care va rămâne în arest

Ministerul Apărării a înfiinţat o comisie care să găsească moduri prin care să valorifice marca clubului Steaua

Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina, în topul destinaţiilor preferate de români pentru Sărbătorile de iarnă

Valentin Jucan - CNA: Propunerea ce vizează eliminarea taxei TV este o încercare de falimentare a televiziunii publice

Valentin Jucan – CNA: Propunerea ce vizează eliminarea taxei TV este o încercare de falimentare a televiziunii publice

Republica Moldova: Premierul desemnat Ion Sturza va prezenta componenţa guvernului pe 2 ianuarie

Arabia Saudită a înregistrat în 2015 un deficit record de 98 de miliarde de dolari

Primele apeluri de proiecte pentru POR 2014 - 2020 vor fi deschise în primul trimestru din 2016

Primele apeluri de proiecte pentru POR 2014 – 2020 vor fi deschise în primul trimestru din 2016

Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, a murit

Planul de investiții al Gazprom pentru anul viitor ajunge la 11,71 miliarde de dolari

Carpatica Asig susține că va fi preluat de un investitor strategic european. Memorandumul a fost semnat pe 21 decembrie

Audi își revizuieşte investiţiile în urma scandalului care a afectat grupul mamă, Volkswagen

Rusia speră că SUA vor renunţa la intenţia de a desfăşura armament greu în Europa de Est şi ţările baltice

Leul se apreciează. Euro rămâne totuși la 4,52 lei, în timp ce dolarul coboară la 4,11 lei

Saxo Bank a implementat tehnologia de identificare a clienţilor prin verificare biometrică

Beneficiile pe care şi le-au votat parlamentarii în 2015. Cu cât le cresc veniturile - Analiză

Beneficiile pe care şi le-au votat parlamentarii în 2015. Cu cât le cresc veniturile – Analiză

Deficitul comercial intracomunitar al României s-a majorat cu 14,9%

Finanțele fac împrumuturi suplimentare pe piața internă pentru plata datoriei publice

Lansarea Galaxy S7. Samsung vrea să scoată un lot iniţial de 5 milioane de unităţi

Avertisment al retailerilor: activitatea comercială va fi blocată începând cu 1 ianuarie

Americanii nu mai au cel mai ieftin petrol. Preţul barilului, din nou în scădere după minivacanţa de Crăciun

Complexul Energetic Hunedoara ar putea intra în faliment

Propunere legislativă: Minimum 50% din noile mijloace de transport în comun să fie acţionate electric

AFP: Angela Merkel, personalitatea cea mai influentă a anului 2015

Care sunt estimările managerilor pentru următoarele trei luni. Ce domenii vor înregistra creșteri

Dan Şova, adus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța decide azi dacă va rămâne în arest preventiv

Samsung vrea să producă cinci milioane de telefoane Galaxy S7 până la lansarea din februarie

China adoptă politica

China adoptă politica „un cuplu, doi copii” în locul politicii copilului unic

Propunere legislativă privind eliminarea obligativităţii taxei radio-tv

Absorbţia fondurilor europene prin POS Mediu a ajuns la 58%

Balcanii, copilul problemă al Europei - Deutsche Welle

Balcanii, copilul problemă al Europei – Deutsche Welle

2015, anul în care România a deraiat de la acordul cu FMI