Umbrărescu, desemnat a treia oară câștigător pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

Constructorul român Dorinel Umbrărescu a fost desemnat a treia oară câștigător al licitației pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești, potrivit ministrului Transporturilor Cătălin Drulă, care speră ca licitația să nu mai fie contestată.
Anemona Andone - vin, 30 iul. 2021, 16:05
Umbrărescu, desemnat a treia oară câștigător pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești

„Pe tronsonul lung de 31,8 km dintre Colonești și Pitești, vorbim despre un antreprenor român serios, care lucrează foarte bine și pe loturile 2 și 3 ale aceluiași proiect și care a fost desemnat câștigător deja de 2 ori pe acest sector. Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, din momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. „Însă, așa cum ne-a obișnuit până acum, există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja antamate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1)”, a mai scris ministrul.
Luna trecută, Compania de Drumuri a fost obligată să reevalueze oferta chinezilor de la China Railway, în urma unei decizii a Curții de Apel București. De asemenea, instanța i-a obligat pe chinezi să-i achite lui Umbrărescu 5.000 lei cheltuieli de judecată.  Și chiar dacă era declarată admisibilă oferta chinezilor, tot grupul UMB ar fi câștigat contractul, pentru că oferta sa se situa pe primul loc, apreciau atunci pasionații de infrastructură.

 

Pe 24 februarie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat din nou câștigătorul licitației pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești. Este vorba de firmele lui Dorinel Umbrărescu, care construiesc și tronsoanele 2 și 3 ale aceluiași drum de mare viteză. Dorinel Umbrărescu fusese declarat câștigător al licitației pentru acest tronson și anul trecut, însă rezultatul a fost contestat iar Curtea de Apel București a dispus reevaluarea ofertelor.

 

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km. Construcția acestui drum expres se desfășoară pe teritoriul Județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.

DX12 Craiova-Pitești (121 km) este unul dintre principalele obiective la capitolul transport rutier, aflat în programul de guvernare. Anul acesta, Guvernul alocă peste 760 de milioane de lei pentru acest proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa....
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag începe al doilea val de reduceri de Black Friday și estimează vânzări totale de 8 milioane euro
evomag a început al doilea val de reduceri al campaniei Black Friday 2026, cu oferte noi la zeci de mii de produse din toate ...
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Europa – Industria cere modificarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii ...
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor ...
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi de 259 milioane lei
eMAG Black Friday, record de vânzări în primele 30 de minute: 12 mașini, 40 tone cafea, 1 apartament – comenzi ...
Cel mai mare eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la eMAG la ora 07:15, cu un interes la cote maxime: numărul ...