Un veteran de război rus în vârstă de 102 ani s-a vindecat de Covid-19, un caz excepţional

Un bărbat rus în vârstă de 102 ani, veteran din al Doilea Război Mondial, s-a vindecat de Covid-19 după a stat internat 37 de zile într-un spital din regiunea Moscovei, au anunţat duminică surse oficiale citate de agenţia EFE şi preluate de Agerpres.
AGERPRES - D, 25 iul. 2021, 15:50
Un veteran de război rus în vârstă de 102 ani s-a vindecat de Covid-19, un caz excepţional

Este totuşi un caz excepţional, până în prezent foarte puţine persoane cu asemenea vârste şi cu forme grave de COVID-19 reuşind să depăşească boala.

Veteranul rus, Nikolai Bagaev, a fost internat într-un spital din oraşul Koroliov prezentând afectare pulmonară acută şi a fost transferat la unitatea de terapie intensivă. Primarul oraşului, Alexandr Jodiriov, le-a mulţumit personal medicilor care i-au salvat viaţa veteranului, scrie Agerpres.

”La cei 102 ani ai mei, m-am născut a doua oară”, a spus Nikolai Bagaev, aşezat într-un scaun cu rotile, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

Rusia trece în prezent printr-un al treilea val de infectări cu coronavirus, provocat de varianta Delta, înregistrând în ultimele 24 de ore 24.072 de noi cazuri de COVID-19 şi 779 de decese asociate acestei boli.

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...