UniCredit ar putea renunța din cauza condițiilor impuse de statul italian la preluarea Banco BPM, pentru care oferă 13 miliarde de euro

Capacitatea UniCredit SpA de a lua decizii "pertinente" ar putea fi afectată de condiţiile stabilite de Italia pentru a aproba oferta băncii de preluare a Banco BPM şi, dacă temerile nu sunt luate în considerare, discuţiile ar putea eşua, a anunţat marţi a doua cea mai mare bancă italiană, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 apr. 2025, 16:55
UniCredit ar putea renunța din cauza condițiilor impuse de statul italian la preluarea Banco BPM, pentru care oferă 13 miliarde de euro

Creşterea incertitudinilor pentru soarta ofertei de 13 miliarde de euro a UniCredit a dus marţi la un declin al acţiunilor Banco BPM cu 2% la Bursa de la Milano. Totuşi, piaţa încă evaluează BPM cu 1,1 miliarde de euro mai mult decât oferă UniCredit.

În mod repetat, şeful UniCredit, Andrea Orcel (foto), a declarat că este pregătit să retragă oferta de preluare a BPM, chiar dacă potrivirea strategică este bună, în cazul în care tranzacţia nu îndeplineşte indicatorii săi financiari.

La Bursa de la Frankfurt, acţiunile Commerzbank AG, o altă potenţială ţintă de preluare a UniCredit după ce Orcel a majorat participaţia deţinută la 28%, înregistrau marţi un avans de 1,7%, deşi pieţele bursiere din Germania erau în scădere.

De asemenea, Orcel a cumpărat acţiuni la compania italiană de asigurări Generali, iar unii bancheri spun că astfel va avea mai multe opţiuni.

„Prescripţiile impuse UniCredit ar putea afecta capacitatea şi libertatea sa deplină de a adopta decizii pertinente şi prudente în viitor şi chiar ar putea duce la rezultate nescontate, cum ar fi amenzi”, se arată în comunicatul de marţi al UniCredit.

Conform unui articol publicat săptămâna trecută în cotidianul Il Messaggero, Guvernul italian impune o serie de condiţii pentru aprobarea planului UniCredit de a prelua rivala Banco BPM, inclusiv cerinţa ca UniCredit să plece din Rusia „cât mai rapid posibil”.

De asemenea, Guvernul de la Roma ar urma să ceară UniCredit să menţină un raport stabil între împrumuturi şi depozite, precum şi actualul nivel de finanţare a proiectelor, adaugă Il Messaggero.

Guvernul italian analizează tranzacţia dintre UniCredit şi Banco BPM pe baza reglementărilor ce îi oferă puterea de a bloca sau a impune condiţii în cazul preluării unor companii din domenii strategice, precum energie, telecomunicaţii şi bănci.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către Ministerul Sănătății și MAI
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către ...
Rectificarea bugetară de urgență va distribui ministerelor și altor instituții ale statului circa 5 miliarde de lei pentru cheltuieli care nu pot fi amânate. ...
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a aprobat, joi, cu peste 99,8% ...
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de lei. Este o sumă foarte mare
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată şi publicată ...
Romsilva alocă 7,7 milioane de lei pentru împăduriri în județul Suceava
Romsilva alocă 7,7 milioane de lei pentru împăduriri în județul Suceava
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava scoate la licitaţie un contract estimat la 7,7 milioane ...