USL: Dacă Băsescu ar vrea binele sistemului, l-ar aduce înapoi pe Arafat

Opoziţia consideră că Băsescu este nesincer când invocă binele pacienţilor în discuţiile pe Legea sănătăţii şi îi recomandă să ceară rechemarea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, ca un prim pas în direcţia creării premiselor pentru o discuţie serioasă pe marginea reformării sistemului sanitar.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 18:14

USL susţine că preşedintele Traian Băsescu ar trebui, dacă doreşte cu adevărat binele sistemului de sănătate, să facă tot ce ţine de el pentru a-l readuce în sistem pe Raed Arafat.

„USL nu consideră că Traian Băsescu este sincer când spune că el nu vrea să atace SMURD sau că nu vrea interese private în sănătate. Traian Băsescu este în continuare preocupat mai mult de interese private decât de interesul pacienţilor, cei care ar trebui să fie principalii beneficiari ai sistemului de sănătate publică. Dacă ar vrea cu adevărat binele sistemului de sănătate, ar face tot ceea ce depinde de domnia sa pentru a-l aduce înapoi în sistem pe Raed Arafat, precum şi pentru a-i stimula să promoveze legea pe cei care sunt cu adevărat credibili – respectiv, profesioniştii adevăraţi din sistem”, se arată într-un comunicat USL remis presei după declaraţia de la Cotroceni a preşedintelui Băsescu.

USL menţionează că sistemul de urgenţă este, în continuare în pericol, şi este nevoie de o regândire majoră a Legii din acest punct de vedere.

„De asemenea, atragem atenţia despre riscul ca această lege să ducă la scumpirea sănătăţii pentru cetăţeni, mai ales dacă nu se controlează cu atenţie modul în care s-ar deschide aceasta piaţă către marii asiguratori. Singurul lucru cu care suntem de acord este că trebuie, într-adevăr, să discutăm în detaliu legea, fără să ne concentrăm pe teme false. Această lege nu poate fi adoptată pe termen scurt, fără o revizuire serioasă şi fără o dezbatere cu cei mai credibili oameni din sistem. Cel mai bun lucru pe care Traian Băsescu l-ar putea face ar fi să nu mai vorbească atât de mult despre această lege, cel puţin nu înainte să se pronunţe specialiştii din sistem. Riscul cel mai mare ar fi ca, la adăpostul unei intenţii corecte – aceea de reformare şi eficientizare a sistemului de sănătate publică – să se distrugă ceea ce funcţionează corect în prezent şi să se producă şi mai multe probleme”, se arată în încheierea comunicatului USL.

Raed Arafat a demisionat, marţi, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

Arafat a declarat că a demisionat din funcţia de subsecretar de stat pentru că ieşind din Ministerul Sănătăţii va putea apăra mai bine sistemul de urgenţă, precizând că nu poate intra în polemici cu nimeni pe aspecte care necesită discuţii tehnice.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că SMURD nu a fost creat de un om, statul făcând eforturi uriaşe pentru acest sistem, şeful statului menţionând că abordarea din ultimele zile i se pare „deplasată”.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Bogdan Ivan s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților de la CE Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, i-a primit la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă......
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic ...
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...