VIDEO ŞOCANT Drogul „Croco” din codeină, benzină, iod şi fosfor face ravagii în continuare în Europa

Noul drog "Croco", preparat din codeină, benzină, iod şi fosfor pune în alertă Europa. Acest înlocuitor al heroinei, originar din Rusia, a împânzit continentul într-un timp record.
Economica.net - J, 12 ian. 2012, 10:14

În Rusia, sute de mii de oameni sunt dependenţi de acest drog, iar în Germania a sunat deja alarma.

“Croco” sau “Crocodil” îşi devorează consumatorul pe interior, fiind afectate, pe rând, toate organele corpului. Pielea se necrozează, căpătând o nuanţă verzuie, care aduce cu pielea de crocodil. Apoi, muşchii şi carnea se descompun, ajungând să se ia de pe oase. Efectul drogului trece în doar două ore de la administrare, motiv pentru care dependentul îşi doreşte o nouă doză, scrie libertatea.ro.

Reprezentantul Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (C.I.A.D.O.), Gigel Lazăr, a declarat în toamnă că după explozia de consumde “Croco” ce a avut loc, în primă fază, în Rusia, apoi în Germania, este foarte posibil ca stupefiantul să intre şi pe mâinile dependenţilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...