Volkswagen a reparat mai puţin de 10% din automobilele diesel cu probleme din Europa

Grupul auto german Volkswagen face progrese limitate cu repararea autovehiculelor diesel echipate cu un software care manipulează emisiile poluante, în condiţiile în care a reparat mai puţin de 10% din cele 8,5 milioane autovehicule afectate de această problemă în Europa, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 15:08
Volkswagen a reparat mai puţin de 10% din automobilele diesel cu probleme din Europa

Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a aprobat soluţiile tehnice propuse de Volkswagen pentru remedierea problemelor la aproximativ 5,1 milioane vehicule, a precizat luni directorul Volkswagen care se ocupă de rechemarea la service a autovehiculelor implicate în scandalul Dieselgate. ‘10% din acest număr au fost reparate cu rezultate bune’, a declarat Manfred Bort, într-un articol apărut luni în publicaţia internă a Volkswagen.

Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare după ce în toamna anului trecut a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, aproximativ 8,5 milioane sunt în Europa.

În timp ce automobilele Volkswagen echipate cu motoare diesel de 1,2 şi 2,0 litri au nevoie doar de un update la sistemul de control al poluării, în cazul a aproximativ trei milioane de vehicule echipate cu un motor de 1.6 litri au nevoie şi de instalarea unui dispozitiv suplimentar lângă filtrul de aer.

Manfred Bort a mai spus că cel mai mare constructor auto european dezvoltă în prezent soluţii software pentru a repara toate automobilele afectate şi va face totul pentru a obţine aprobarea KBA pentru soluţiile sale până în luna noiembrie.

Anterior Volkswagen a estimat că majoritatea celor 8,5 milioane autovehicule cu probleme din Europa pot fi reparate în acest an, dar un număr neprecizat vor trebui să aştepte până în 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA....
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...