Volkswagen: Nu va fi vândut niciunul dintre brandurile grupului

Volkswagen AG nu intenţionează să vândă niciunul dintre brandurile sale sau să-şi majoreze capitalul pentru a face faţă costurilor legate de scandalul emisiilor (Dieselgate), a afirmat preşedintele Consiliului de supervizare al VW, Hans Dieter Poetsch, într-un interviu acordat publicaţiei germane Boersen - Zeitung, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 07 oct. 2016, 19:38
Volkswagen: Nu va fi vândut niciunul dintre brandurile grupului

‘Grupul Volkswagen este solid din punct de vedere financiar şi are multe opţiuni de finanţare. Şi asta fără măsuri extraordinare, cum ar fi majorarea capitalului. O astfel de măsură nu este luată în considerare în acest moment. De asemenea, nu ne gândim să vindem niciunul din brandurile noastre’, a declarat Poetsch.

Volkswagen a pus deoparte 17,8 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor pe plan global.

Poetsch a indicat că nu se aşteaptă să fie necesare provizioane suplimentare.

‘Evoluţiile cele mai probabile sunt reflectate în provizioanele de până acum. Apreciem că sunt la un nivel solid’, a explicat oficialul VW pentru Boersen-Zeitung.

La 30 iunie, grupul german avea lichidităţi nete de 28,8 miliarde de euro (32,4 miliarde de dolari), iar directorul financiar Frank Witter declara că obiectivul VW este să menţină la 20 de miliarde de euro lichidităţile nete pentru a asigura finanţarea necesară şi a proteja ratingul de credit. Cel mai mare producător auto european generează în fiecare trimestru numerar în valoare de miliarde de euro şi, dacă ar fi necesar să-şi achite obligaţiile, ar putea accesa pieţele financiare.

Volkswagen a anunţat recent că va plăti 16,3 miliarde de dolari, după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori şi să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA....
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...