Volkswagen va construi o uzină pentru producţia de utilitare în Polonia – presă

Grupul auto german Volkswagen intenţionează să investească peste 500 milioane de euro pentru a construi o nouă uzină la Poznan (Polonia), unde va asambla utilitare mari VW Crafter, informează un articol publicat miercuri în cotidianul german 'Frankfurter Allgemeine Zeitung' care citează surse din interiorul companiei.
Economica.net - mie, 22 ian. 2014, 10:59
Volkswagen va construi o uzină pentru producţia de utilitare în Polonia - presă

Până acum, utilitara VW Crafter a fost produsă de Volkswagen în colaborare cu un alt mare grup auto german, Daimler. Însă această colaborare ar urma să se încheie la mijlocul anului 2016, fără a fi prelungită, iar Volkswagen caută de aproximativ un an un nou loc pentru producţia de utilitare mari.

Potrivit ‘Frankfurter Allgemeine Zeitung’, în interiorul companiei Volkswagen decizia pentru Poznan (Polonia) a fost luată deja, dar mai este nevoie şi de aprobarea Consiliului de Supraveghere, care are ultimul cuvânt atunci când este vorba de construirea sau închiderea unor uzine. Cel mai probabil o decizie ar urma să fie anunţată până la conferinţa de presă din 13 martie când VW va da publicităţii rezultatele anuale pentru 2013.

În schimb, un purtător de cuvânt de la Volkswagen a precizat miercuri că nu a fost luată încă o decizie cu privire la locul unde va fi produsă utilitară adăugând că ‘procesul de evaluare continuă’.

‘Frankfurter Allgemeine Zeitung’ susţine că pentru amplasarea acestei uzine Volkswagen a luat în considerare mai multe locaţii din locaţii din Europa de Est şi în Turcia. La final, Poznan (Polonia) a avut câştig de cauză având în vedere baza deja existentă aici.

VW are deja aici o uzină cu 6.800 de angajaţi care asamblează utilitarele mai mici Caddy şi Transporter T5. În plus, se pot obţine sinergii suplimentare cu filiala MAN, care asamblează autobuze la o uzină din Poznan. Noua uzină VW ar urma să aibă o capacitate anuală de producţie de aproximativ 70.000 de vehicule.

Obiectivul strategic al celor de la Volkswagen este ca până în 2018 să devanseze General Motors şi Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare constructor auto din lume.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...