OUG 32 din 2026 a corectat derapaje pe piaţa muncii, dar a creat noi vulnerabilităţi. Cum pot fi corectate INTERVIU

Economica.net a realizat un interviu amplu cu Elena Panţiru, vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă, care a fost publicat în patru părţi, datorită complexităţii sale.

• Pe scurt, contextul
  Prin „străini” înţelegem cetăţeni din afara UE, a Spaţiului Economic European şi din afara Elveţiei.
• Cei mai mulţi străini cu permis de şedere în scop de muncă în România sunt din Nepal în 2025, în 2024, în 2023 şi în 2022, arată analizele Economica.net despre subiect, realizate în fiecare an.
• Peste 148.000 de străini aveau permis de şedere în scop de muncă la finalul anului 2025, au răspuns pentru Economica.net oficialii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
• OUG nr. 32 din 2026 a înăsprit şi corectat derapaje de pe piaţa muncii în privinţa recrutării cetăţenilor străini, survenite pe fondul vulnerabilităţilor legislative, speculate de unele firme de recrutare de forţă de muncă extracomunitară. OUG 32 privind accesul străinilor pe piaţa muncii din România reconfigurează profund accesul angajatorilor la forța de muncă din afara Uniunii Europene.
• Cu toate că a corectat unele derapaje mari din piaţă, însăşi această OUG are vulnerabilităţi care pot fi corectate de Parlament, prin legea de aprobare a ordonanţei.

Iată ultima parte a interviului realizat cu Elena Panţiru:

Economica.net: Care sunt cele mai mari dificultăţi legislative cu privire la recrutarea cetăţenilor străini în contextul OUG 32 din 2026?

Elena Panţiru: Din punctul meu de vedere, cea mai gravă problemă este răspunderea agenţiei de plasare pentru fapta altuia. Ordonanța (OUG 32 din 2026 n. red.) obligă agenţia să răspundă pentru comportamentul lucrătorului şi al angajatorului, deşi aceleiași agenții îi interzice expres orice pârghie de control: nu poate reține documente, nu poate restrânge libertatea de mişcare, nu poate solicita garanţii. Interdicţiile sunt corecte şi necesare, dar rezultatul este că legiuitorul a înlăturat mijloacele și a păstrat răspunderea.

Când un lucrător pleacă în alt stat membru, exercitându-și un drept garantat de dreptul european, agenția se apropie de pragurile care atrag suspendarea autorizației, fără nicio culpă proprie.

Corecția ar fi simplă: răspunderea agenției să fie limitată la neîndeplinirea obligațiilor proprii, în special la omisiunea de a notifica autoritățile atunci când a luat cunoștință despre o abatere.

O altă dificultate ține de obligația de a identifica succesiv locuri de muncă pentru același lucrător, fără limită în timp sau ca număr. Agenția devine, practic, garantul permanent al ocupării acelei persoane. Ar fi rezonabil ca obligația să se considere îndeplinită prin prezentarea unei singure oferte corespunzătoare, iar refuzul nejustificat al lucrătorului să o stingă.

Un alt aspect, poate cel mai dureros în practică, este decalajul dintre intrarea în vigoare a ordonanței (OUG 32 din 2026 n.red.) și funcționarea efectivă a sistemului. De la 27 aprilie și până în prezent (10 septembrie n. red.), nu s-a mai putut solicita angajarea niciunui cetățean străin. Ordonanța a abrogat vechiul cadru, dar noul sistem nu era operațional, iar dispozițiile tranzitorii au lăsat suficiente ambiguități încât nimeni să nu poată spune cu certitudine ce procedură se aplică și de când.

Publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii privind platforma, la începutul lunii august, a fost percepută public ca o repornire a activității. În realitate, ea a deschis doar prima etapă: procedurile de înregistrare și de autorizare a agențiilor și a angajatorilor. Or, aceste proceduri au un termen de soluționare de treizeci de zile. Abia după parcurgerea lor se poate depune o primă ofertă fermă, iar apoi o primă cerere unică — cu propriile termene.

Practic, între abrogarea vechiului sistem și posibilitatea reală de a aduce un lucrător s-au scurs luni întregi. Pentru angajatorii care aveau nevoie de oameni în plin sezon și pentru agențiile care aveau dosare începute, blocajul a fost total.

Un termen tranzitoriu realist, corelat cu operaționalizarea efectivă a platformei, ar fi evitat această situație. Există în noua legislaţie diverse cerințe care nu au un temei clar în text. Legea stabilește condiții — cazier, calificare, recunoașterea studiilor — dar nu precizează întotdeauna forma documentelor sau categoriile de ocupații pentru care se aplică.

Sintagma „atunci când este cazul”, folosită repetat, lasă decizia la aprecierea celui care depune dosarul, cu riscul respingerii. Ar fi util ca actele subsecvente să stabilească liste exacte, corelate cu codurile COR.

Un alt punct, cu impact direct asupra costurilor, este pragul salarial pentru lucrătorii înalt calificați.
Salariul cerut este cel puțin la nivelul câștigului mediu brut pe economie, adică peste 9.000 de lei (brut).
În același timp, lista ocupaţiilor deficitare acoperă doar grupele trei – nouă din clasificare. Rezultă un gol: specialiștii din grupele unu și doi, cu salarii între minimul garantat și media pe economie, nu se încadrează nici într-o procedură, nici în cealaltă. Statistica confirmă efectul — din aproape 88.000 de avize emise anul acesta, doar 326 au vizat lucrători înalt calificați (sub 1%).

Nu în ultimul rând, ordonanța nu prevede nicio consecință pentru lucrătorul care își încalcă obligațiile contractuale. Într-un raport tripartit, două părți răspund contravențional, iar a treia nu răspunde deloc, deși conduita ei declanșează adesea întregul lanț de consecințe. Nu cerem sancțiuni contravenționale pentru lucrător, ci o formă de responsabilizare civilă și administrativă, proporțională.
Toate aceste corecții sunt posibile prin legea de aprobare a ordonanței, aflată acum în dezbatere parlamentară. Este momentul în care lucrurile se pot îndrepta fără a răsturna arhitectura sistemului, care în esență este bună — digitalizarea, transparența și protecția lucrătorului sunt direcții corecte.
Problema nu e concepția, ci calibrarea.

Primele trei părţi ale interviului pot fi citite aici:

Ca să înţelegi mai mult, citeşte şi: