Accident feroviar în Spania. Nouă cetăţeni români au fost răniţi

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs vineri după-amiază la periferia Madridului, relatează presa spaniolă. Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri, că în urma accidentului feroviar din Spania, produs la Alcala de Henares, nouă cetăţeni români au suferit leziuni uşoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afară oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.
Economica.net - vin, 22 dec. 2017, 20:40
Accident feroviar în Spania. Nouă cetăţeni români au fost răniţi

„Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni uşoare nouă cetăţeni români. Dintre aceştia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistenţă medicală şi se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de faţă, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia semnalată”, se arată în documentul citat.

De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situaţia şi menţine contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune, scrie Mediafax.

Un tren regional a lovit tampoanele de oprire instalate în Gara Alcala de Henares, situată la 40 de kilometri est de Madrid.

Două persoane au fost internate în spital, fiind în stare gravă.

Compania feroviară spaniolă, Renfe, a transmis că accidentul s-a produs probabil din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului.

Te-ar mai putea interesa și
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte devreme, potrivit ultimelor date ale Transelectrica....
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Un protest pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu are loc sâmbătă, în Parcul ...
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, ...